Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Guvernul nu este de acord cu scutirea de impozit pe salariilor tinerilor până în 25 de ani: Măsura este discriminatorie

Guvernul nu este de acord cu scutirea de impozit pe salariilor tinerilor până în 25 de ani: Măsura este discriminatorie

Un articol de: -
Foto: abcjuridic.ro Economic

Guvernul Cioloș nu susține inițiativa legislativă prin care tinerii cu vârste până în 25 de ani ar urma să fie scutiți, vreme de trei ani, de impozitul pe venit. Executivul a transmis Parlamentului că o astfel de măsură ar discrimina alți tineri și nu ar asigura un tratament egal investitorilor, informează profit.ro.

Proiectul legislativ în cauză a fost propus pornind de la ideea că șomajul în rândul tinerilor este peste media europeană, iar o astfel de inițiativă i-ar ajuta și pe angajatori, care ar fi scutiți astfel de la acoperirea costului cu impozitul angajatului.

“Prin acordarea acestei facilități se creează un cadru discriminatoriu față de celelalte categorii de contribuabili care obțin venituri de aceeași natură, dar nu se încadrează în criteriile stabilite, întrucât, deși corespund limitei de vârstă, au peste 3 ani vechime. De asemenea, sunt tratați în mod inechitabil și tinerii care au depășit vârsta de 25 de ani, dar sunt încă studenți. Astfel, ulterior absolvirii, în primii 3 ani de muncă aceștia nu vor beneficia de scutirea de impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor”, arată Guvernul, într-o adresă trimisă recent Parlamentului.

Executivul mai susține că o astfel de facilitate fiscală “încalcă principiul neutralității măsurilor fiscale, dar și pe cel al eficienței impunerii, prin care se asigură un tratament egal tuturor investitorilor, precum și niveluri similare ale veniturilor bugetare, de la un exercițiu bugetar la altul prin menținerea randamentului impozitelor, taxelor și contribuțiilor”.

În plus, Guvernul mai precizează că proiectul de lege trebuie să aibă avizul Ministerului de Finanțe și pe cel al Consiliului Fiscal. Mai mult, proiectul trebuie să fie însoțit de măsuri pentru compensarea impactului financiar respectiv, prin majorarea altor venituri bugetare.

Citeşte mai multe despre:   Guvern
 
 
 
Loading...