Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Guvernul vrea să înlocuiască majorarea redevențelor petroliere cu o taxă pe profitul obținut din exploatare

Guvernul vrea să înlocuiască majorarea redevențelor petroliere cu o taxă pe profitul obținut din exploatare

Un articol de: - 22 Noi 2014, 12:59
Foto: bzc.ro Economic

Actualele cote de redevențe petroliere sunt valabile pana la 31 decembrie 2014, după cum prevede Legea 555/2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Petrom. Totuși, Guvernul a evitat până acum să pună în dezbatere publică un proiect privind noul sistem de redevențe petroliere. Potrivit informațiilor deținute de HotNews.ro, în luna decembrie, cu puțin timp înainte de aplicare, va fi aprobat un proiect de ordonanță de urgență care prevede aplicarea unei taxe pe profitul obținut din exploatare, în loc de redevențe. Astfel, OMV Petrom, de exemplu, ar urma să nu mai plătească redevențe, ci o taxă pe profitul din exploatare. De asemenea, Guvernul va renunța la alte taxe in vigoare, aplicate companiilor petroliere.

Mai exact, companiile petroliere vor fi exceptate de la taxa specială de 0,5% din venituri pentru exploatarea resurselor minerale, taxa care se aplica din februarie 2013. De asemenea, se renunță la taxarea cu 60% a veniturilor suplimentare obținute de producătorii de gaze în urma liberalizarii prețurilor.

Companiile petroliere vor mai fi exceptate și de la plata taxei 1% din valoarea construcțiilor speciale aplicate în cazul sondelor din Marea Neagră. Anul acesta, taxa pe construcții speciale a fost de 1,5%, însă de anul viitor se reduce la 1%, existând și niște excepții, cum ar fi construcțiile situate pe platformele off-shore de exploatare din Marea Neagră.

Inițiatorul proiectului de Ordonanță de Urgență este Ministerul Finanțelor, fiind elaborat de un grup de lucru interministerial.

Companiile care produc petrol si gaze naturale plătesc în prezent redevențe cuprinse 3,5% și 13,5% din producție, în funcție de tipul zăcămintelor de hidrocarburi. Actualele cote sunt valabile până în decembrie 2014 inclusiv, regăsindu-se și în contractul de privatizare a companiei Petrom cu grupul austriac OMV. Cotele au fost stabilite, inițial, în 2002 prin OUG 47/2002, după care, în 2004, au fost fixate prin actuala lege a petrolului, Legea 238/2004.

Citeşte mai multe despre:   Guvern,   ordonanta de urgenta
 
 
 
Loading...