Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic INS: Cartofii și chiriile, printre cele mai mari creșteri de prețuri. Topul scumpirilor în octombrie

INS: Cartofii și chiriile, printre cele mai mari creșteri de prețuri. Topul scumpirilor în octombrie

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 11 Noi 2020, 15:03
INS: Cartofii și chiriile, printre cele mai mari creșteri de prețuri. Topul scumpirilor în octombrie Economic

Cele mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,2% în octombrie, față de 2,5%, cât era în septembrie. Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,34%, serviciile cu 2,85%, iar mărfurile nealimentare cu 0,60%. Prețurile de consum au crescut cu 2,2% în octombrie 2020, față de aceeași perioadă a anului trecut.

 

Cum au evoluat prețurile în octombrie. Datele INS

 

Raportul INS arată că în octombrie, față de luna septembrie, cel mai mult s-au scumpit cartofii, chiria şi încălţămintea din piele, iar citricele şi alte fructe meridionale, frigiderele şi serviciile transport aerian s-au ieftinit.

Chiria a crescut în octombrie cu 0,49%, faţă de septembrie, respectiv cu 2,32%, în comparaţie cu luna decembrie a anului trecut. Serviciile de transport aerian s-au ieftinit în octombrie cu 16,41%, față de luna anterioară şi cu 8,36%, faţă de decembrie 2019.

Încălţămintea din piele are un preț mai mare cu 0,85% în octombrie, comparativ cu luna anterioară, şi cu 1,79%, faţă de decembrie 2019. Frigiderele şi congelatoarele s-au ieftinit cu 0,02% în octombrie, față de luna anterioară, dar s-au scumpit cu 1,64% față de finele anului trecut.

Cartofii au avut în octombrie un preț mai mare cu 4,63%, faţă de septembrie, dar mai mic cu 29,45%, faţă de luna decembrie a anului trecut. În schimb, față de sfârșitul lui 2019, cel mai mult s-au scumpit fasolea boabe şi alte leguminoase, cu 17,59%

Luna trecută, citricele şi alte fructe meridionale s-au ieftinit cu 3,89%, față de septembrie, dar au fost mai scumpe cu 11,40% față de decembrie 2019. 

În octombrie, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,34%, serviciile cu 2,85%, iar mărfurile nealimentare cu 0,60%.L-au prins conducând cu 124 km/h în localitate, în România. Şoferul i-a spus o singură frază judecătorului, care, apoi, l-a iertat complet

 

INS: Rata anuală a inflației a scăzut în octombrie, față de luna anterioară

 

Datele Institutului național de Statistică mai arată că, în luna trecută, rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,2%, față de 2,5, cât era în septembrie.

„Preţurile de consum în luna octombrie 2020, comparativ cu luna octombrie 2019, au crescut cu 2,2%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,8%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2019 - octombrie 2020) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2018 - octombrie 2019), calculată pe baza IPC, este 2,9%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,7%”, se arată în comunicatul INS.

 

INS: Câştigul salarial mediu net a crescut în septembrie până la 3.321 de lei

 

INS mai arată că, în septembrie, câştigul salarial mediu nominal brut a crescut cu 77 de lei (+1,4%), față de luna anterioară, ajungând la 5.414 lei. 

Valorile cele mai mari s-au înregistrat în domeniul fabricării produselor de cocserie şi al produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (7.879 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.753 de lei).

În septembrie 2020, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,8%, față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 1,4% față de luna precedentă, ajungând la 3.321 de lei.