Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic INS: Rata șomajului, în creștere. Cum a afectat pandemia de coronavirus piața forței de muncă din România

INS: Rata șomajului, în creștere. Cum a afectat pandemia de coronavirus piața forței de muncă din România

Un articol de: George Lupu - 25 Sep 2020, 10:45
INS: Rata șomajului, în creștere. Cum a afectat pandemia de coronavirus piața forței de muncă din România FOTO: Pixabay.com Economic

Rata şomajului a crescut în trimestrul II al acestui an cu 1,1%, la 5,4%, față de cea din trimestrul anterior, potrivit unui raport al  Institutul Naţional de Statistică (INS). Potrivit ultimelor date, în al doilea trimestru populaţia activă a României era de 8,987 milioane persoane, din care 482.000 de persoane erau şomere. Totodată, în trimestrul II 2020, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 70,4%, cu 0,4 puncte procentuale peste ţinta naţională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020.

 

Rata șomajului a crescut în România

 

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost, în trimestrul II al anului 2020, de 65,2%, în scădere faţă de trimestrul anterior cu 0,2 puncte procentuale. Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (73,6% faţă de 56,4% la femei) şi la persoanele din mediul urban (66,1% faţă de 64% în mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 24,4%.

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 0,5 puncte procentuale (5,6% la bărbaţi faţă de 5,1% la femei), iar pe medii rezidenţiale, de 0,6 puncte procentuale (5,7% în mediul rural, faţă de 5,1% în mediul urban). Pe grupe de vârstǎ, rata şomajului a atins nivelul cel mai ridicat (15,4%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

 

Efectele pandemiei asupra pieței forței de muncă

 

Potrivit INS, pandemia de coronavirus a afectat și piața forței de muncă din România prin creștrea șomajului și a persoanelor absente de la locul de muncă. Cele mai afectate au fost săptămânile din prima parte a trimestrului (perioada 30 martie –10 mai), când peste un milion de persoane ocupate au absentat de la locul de muncă.

”Pandemia COVID19 a afectat piaţa muncii prin scăderea moderată a populaţiei ocupate şi a ratei de ocupare şi creşterea numărului de şomeri şi a ratei şomajului. Efectele cele mai vizibile se referă însă la creşterea numărului persoanelor ocupate absente de la locul de muncă (persoane ocupate care, deşi au un loc de muncă, nu au lucrat nici măcar o oră în cursul săptămânii de referinţă, fiind în concediu –de diverse tipuri, zile libere, întreruperea temporară a activităţii pentru diverse motive, etc.). Numărul persoanelor ocupate care nu au lucrat nici măcar o oră în săptămâna de referinţă a fost în trimestrul II 2020 de 841.000 persoane (9,9% din populaţia ocupată), de peste patru ori mai mare faţă de trimestrul 1 2020 şi de peste 7 ori mai mare faţă de trimestrul corespunzător al anului precedent”, arată INS.Celebrul prezentator S-A STINS din viață. ESTE VESTEA TRISTĂ A ZILEIBeing Sent

Dificultăţile economice sau tehnice ale angajatorului (lipsa materiilor prime, a clienţilor sau a comenzilor) a fost indicat drept motiv al absenţei de 58% dintre persoane. Puţin peste o cincime dintre persoanele absente (21,7%) s-a aflat în concediu de odihnă (inclusiv zile libere, sărbători, recuperare), iar 0,4% au absentat pe motiv de boală. Un procent de 19,9% dintre persoanele absente au indicat alte motive (printre care concediu fără plată, concediu pentru creşterea copilului până la 2 ani etc.).

 

Ludovic Orban, despre șomajul în România

 

Premierul Ludovic Orban a precizat faptul că la 1 septembrie, numărul persoanelor cu contracte de muncă era mai mare decât la începutul anului, când COVID-19 încă nu ajunsese în România, iar măsurile de restricție nu fuseseră adoptate.

Orban a mai spus că nici numărul șomerilor nu este foarte mare, asta și pentru că Guvernul a luat măsuri pentru a stimula patronii să facă angajări.

Vești mai puțin bune vin de la Consiliul Fiscal atunci când vine vorba despre deficitul bugetar. Într-un document recent publicat, acesta a prognozat un deficit bugetar de 8,6 – 9,4% din PIB în acest an, cu o contracție economică între 4 și 6%.

Citeşte mai multe despre:   somaj,   INS