Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Iohannis, despre interesele economice ale Chinei în România, cu referire la licitația 5G: ”Nu putem să ignorăm anumite semnale. Nu trebuie să mergem prea departe în zona colaborării cu state din Asia. Locul României e în spațiul euro-atlantic” (VIDEO)

Iohannis, despre interesele economice ale Chinei în România, cu referire la licitația 5G: ”Nu putem să ignorăm anumite semnale. Nu trebuie să mergem prea departe în zona colaborării cu state din Asia. Locul României e în spațiul euro-atlantic” (VIDEO)

Un articol de: Elena Stanciu - 19 Noi 2019, 20:14
Economic

Klaus Iohannis a subliniat că România poate avea schimburi economice sau comerciale cu China însă locul României este în spațiul euro-atlantic. Prezidențiabilul PNL a făcut aceste precizări cu referire la faptul că există un memorandum privind construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă de către o companie chineză acuzată de sionaj în SUA și licitației 5G la care participă Huawei, o altă companie din China acuzată de spionaj.

Întrebat în cadrul dezbaterii de marți seară, de jurnalistul B1 TV Silviu Mănăstire, care este părerea sa față de interesele economice ale Chinei în România, fiind vorba despre chestiuni care vizează siguranța națională în domeniile energiei și telecomunicațiilor, Klaus Iohannis a răspuns: „Am o părere foarte clară. Locul nostru al României este în spațiul euro-atlantic, acolo aparținem noi. Punct. Trebuie să observăm că există și alte state cu care putem să avem interese economice, comerciale. Cu China putem să avem schimb comercial, schimburi economice, dar nu ne considerăm parte din spațiul de valori promovat de ei. Nu avem obligații venite din istorie față de ei. Noi avem obligația de a pune în practică dorința românilor de a fi parte din valorile din lumea europatlantică și acolo trebuie să țintim. 

Nu cred că putem să ignorăm anumite semnale. Nu trebuie să mergem prea departe în zona colaborării cu state din Asia, de exemplu. Atunci când pentru noi este convenabil, putem să avem relații economice, comerciale, dar valorile de de care ținem sunt cele europene”. 

Candidatul PNL a dat asigurării ca aceste chestiuni vor fi analizate „cu foarte mare atenție în CSAT împreună cu noul Guvern și se vor lua deciziile de rigoare în așa fel încât să fie garantată securitatea națională”. 

De asemenea, întrebat dacă a discutat cu președintele american Donald Trump despre cele două proiecte care vizează China, Klaus Iohannis a precizat: ”Am avut discuții pentru că pe noi ne interesează parteneriatul strategic cu SUA cel mai mult dintre toate parteneriatele strategice. I-am spus că noi suntem un partener de încredere, dorim să promovăm acest parteneriat și să întărim partea economică a acestui parteneriat pentru că partea de securitate funcțioenază foarte bine”. 

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   China,   SUA
 
Loading...