Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Isărescu: BNR pregăteşte măsuri de descurajare a creditării în valută pentru persoanele cu venituri în lei

Isărescu: BNR pregăteşte măsuri de descurajare a creditării în valută pentru persoanele cu venituri în lei

Un articol de: - 07 Apr 2011, 14:35
Foto: evz.ro Economic

Guvernatorul BNR a declarat că "BNR pregăteşte măsuri speciale, cel mai probabil prudenţiale, de descurajare a creditării în valută pentru persoanele cu venituri în lei, în linie cu tendinţa de reglementare existentă la nivel european", arată Mediafax.

Mugur Isărescu a arătat că, în primul rând, creditul în valută trebuie destinat exportatorilor, "cărora nu le dai credite în lei, celor care fac investiţii străine, aici nu avem nicio grijă pentru dezvoltarea acestui credit, cu atât mai mult cu cât schimburile comerciale ale României nu numai că au o evoluţie pozitivă, dar sunt principala locomotivă a ieşirii din criză".

De asemenea, Isărescu a dorit să anunţe că BNR nu doreşte să descurajeze creditarea în valută pentru exportatori sau cei care fac investiţii străine şi a arătat că aceştia sunt protejaţi împotriva riscului valutar.

Guvernatorul BNR a mai spus că măsura este cerută acum chiar şi de băncile comerciale, precizând că, va fi, cel mai probabil, de natură prudenţială.

Potrivit sursei precizate, săptămână trecută, Consiliul de Administraţie al BNR a decis menţinerea dobânzii de politică monetară şi reducerea ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută cu scandenţă reziduală de sub doi ani ale instituţiilor de credit la 25% la 20% începând cu perioada de aplicare 24 aprilie-23 mai 2011.

Totodată, CA al băncii centrale a anunţat că "este necesară evaluarea continuă a tendinţelor procesului de creditare a sectorului neguvenramental, în vederea asigurării unei evoluţii adecvate a creditării în lei faţă de cea în valută", citează Mediafax.

Citeşte mai multe despre:   BNR,   Mugur Isarescu
 
 
 
Loading...