Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Kazahii de la KazMunayGas susțin că au de recuperat 200 milioane dolari de la moștenitorii lui Dinu Patriciu, în urma achiziției Rompetrol

Kazahii de la KazMunayGas susțin că au de recuperat 200 milioane dolari de la moștenitorii lui Dinu Patriciu, în urma achiziției Rompetrol

Un articol de: - 25 Mai 2018, 12:23
Kazahii de la KazMunayGas susțin că au de recuperat 200 milioane dolari de la moștenitorii lui Dinu Patriciu, în urma achiziției Rompetrol Economic

KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului energetic kazah de stat KazMunayGas, prin care acesta își controlează operațiunile din România, inclusiv rafinăria Petromidia a Rompetrol Rafinare, susține că deține o hotărâre dictată de o instanță de arbitraj din Olanda prin care moștenitorii lui Dinu Patriciu au fost obligați să-i plătească despăgubiri de 200 milioane dolari.

Suma este identică cu cea pe care KMG International se angaja în 2013, prin memorandumul semnat cu autoritățile de la București, să o plătească statului român contra unei participații de 26,69% din acțiunile Rompetrol Rafinare, ca parte a unei înțelegeri mai complexe destinate rezolvării problemei datoriilor istorice ale Rompetrol față de statul român, scrie profit.ro.

Potrivit sursei citate, informația apare în documentele unui proces intentat de KMG International la Londra la finalul anului trecut, prin care compania o acuză pe fosta colaboratoare a lui Patriciu, totodată una dintre moștenitoarele acestuia, Melanie Anne Chen, că ar fi vândut ilegal active din averea lăsată de omul de afaceri român, pentru a zădărnici demersurile KMG International de a obține punerea în executare în mod silit a hotărârii arbitrale în valoare de 200 milioane dolari menționată mai sus.

Dinu Patriciu a decedat în anul 2014. DP Holding, entitate juridică cu sediul în Elveția, reprezintă grupul de business-uri rămase în posesia lui Patriciu după cedarea Rompetrol către KazMunayGas, și care a fost transmis moștenitorilor acestuia.

Potrivit documentelor instanței londoneze unde se judecă procesul, KMG International susține că Melanie Anne Chen, care a fost consultant la vânzarea Rompetrol și care ar locui acum în Trinidad Tobago, continuă să controleze în prezent DP Holding.

Citeşte mai multe despre:   KMG International,   KazMunayGas,   Dinu Patriciu