Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Ludovic Orban: Obiectivul nostru este să adoptăm proiectul de buget până în data de 31 decembrie, cel mai probabil după învestirea Guvernului, între Crăciun şi Anul nou

Ludovic Orban: Obiectivul nostru este să adoptăm proiectul de buget până în data de 31 decembrie, cel mai probabil după învestirea Guvernului, între Crăciun şi Anul nou

Un articol de: Irina Mina - 31 Oct 2020, 21:14
Ludovic Orban: Obiectivul nostru este să adoptăm proiectul de buget până în data de 31 decembrie, cel mai probabil după învestirea Guvernului, între Crăciun şi Anul nou Economic

Premierul României, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Slobozia, că şi-a propus ca bugetul să fie adoptat înainte de finalul anului, ”cel mai probabil după învestirea Guvernului, între Crăciun şi Anul nou”.

Ce spune Ludovic Orban despre proiectul de buget

Primul ministru a afirmat că se pregătește rectificarea bugetară, dar și proiectul de buget pentru anul viitor.

„Pregătim rectificarea bugetară. De asemenea, pregătim proiectul de buget pentru anul viitor. Obiectivul nostru este să adoptăm proiectul de buget până în data de 31 decembrie, cel mai probabil după învestirea Guvernului, între Crăciun şi Anul nou”, a afirmat Ludovic Orban.

Întrebat dacă bugetul pentru anul 2021 va prevede majorarea veniturilor profesorilor şi a pensiilor, primul ministru a explicat că bugetul va avea la bază realităţile economice.

„Viitorul buget va fi construit pe baze realiste şi va ţine cont de realitatea economică din România. Se va urmări, în primul rând, să asigure resursele necesare pentru investiţiile în dezvoltarea României, investiţii în dezvoltarea infrastructurii de transport, de sănătate publică. Pe de altă parte, evident, vom asigura toate resursele financiare necesare pentru a putea asigura plata pensiilor, plata salariilor. De asemenea, va trebui să gândim foarte bine asigurarea părţii de cofinanţare care să ne permită absorbţia fondurilor europene, pentru că odată cu creşterea ratei de absorbţiei a fondurilor europene trebuie să asigurăm  cofinanţare suplimentară”, a menționat şeful Executivului, conform News.ro.

Cât despre pensii, premierul susţine că intenţionează majorarea acestora, însă, pe considerente economice, afirmând că ”este mincinos” oricine spune că pot fi crescute pensiile fără creştere în economie.

”În proiectul de buget vom arăta foarte clar care e creşterea pensiilor, dar, oricum, creşterea pensiilor va fi bazată pe realitatea economică. Noi am avut  formulă de creştere care a fost făcută praf din populismul demagogic al PSD. (...) PSD a venit, a făcut praf totul, a generat nişte speranţe fără niciun fel de acoperire către părinţii şi bunicii noştri”, a precizat Ludovic Orban.

Acesta a transmis pensionarilor că ”la fiecare creştere a pensiilor va creşte şi puterea de cumpărare a pensiilor”.

Totodată, oficialul a reafirmat opinia PNL conform căreia, cu excepţia pensiilor militarilor, pensiile speciale trebuie desfiinţate.A început să-și renveze casa, dar după ce a dărâmat un perete a încremenit. Ce a găsit acolo, i-a șocat pe toți (FOTO)

Florin Cîțu, despre buget: ”Creșterea taxelor ar fi o sinucidere economică”

Amintim că ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a vorbit joi seară, într-o intervenție la B1 TV, despre bugetul pe anul viitor. Ministrul a declarat că ”în mintea social-democraților este un haos total” și a insistat asupra faptului că toate majorările din programul PSD nu au surse de finanțare.

”Partidul Național Liberal va câștiga aceste alegeri și va face bugetul pe anul viitor așa cum spune PSD. Deci, socialiștii știu deja că noi vom face bugetul pe anul viitor. În ceea ce privește declarațiilor socialiștilor, este un haos total în mintea acestor oameni. Pe de o parte spun că nu sunt venituri la buget, pe de altă parte, tot anul acesta au votat pe bandă rulantă legi care au aruncat în aer bugetul, creșteau cheltuielile. Sunt oameni care țipă toată ziua pe la televizor să creștem aia, să creștem aia, că de ce cheltuim, dar de ce ne împrumutăm... ”, a declarat Florin Cîțu.

Ludovic Orban: Nu vom crește taxele și impozitele

Ulterior, premierul Ludovic Orban a dat vineri asigurări, din nou, că liberalii nu vor majora taxele și impozitele, așa cum acuză PSD.

„În ceea ce privește fiscalitatea, o spun din capul locului că nu vom crește taxe și impozite. O mai spun o dată pentru că văd lansate odată la două zile apare câte o năzdrăvănie care e preluată fără să aibă niciun fel de legătură. Susținem categoric cota unică de impozitare și nu vom majora taxe și impozite. E împotriva obiectivului funamental al Guvernului, anume de a accelera relasarea economică. Pentru asta nu poți să pui bariere de tip fiscal în relansarea companiilor și în ce privește taxarea muncii. Dimpotrivă, avem foarte multe programe de sprijin al companiilor, atât IMM-uri, cât și companii mari. Am gândit un întreg sistem de realizare de noi investiții private, fie de investitori români, fie de investitori străini. Vom veni și cu alte msăuri de susăținere pentru mediul de afaceri”, a declarat șeful Guvernului.

 

Citeşte mai multe despre:   Ludovic Obran,   buget pe 2021