Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Miniștrii de Finanțe din zona euro refuză prelungirea programului de asistență pentru Grecia, iar țara poate intra în faliment

Miniștrii de Finanțe din zona euro refuză prelungirea programului de asistență pentru Grecia, iar țara poate intra în faliment

Un articol de: - 27 Iun 2015, 18:26
Foto: radiocluj.ro Economic

Negocierile din Eurogrup au eșuat, iar Grecia trebuie să plătească până la sfârșitul lunii iunie 1,6 miliarde de euro creditorilor europeni, informează B1 TV.

Miniștrii de finanțe din zona euro au refuzat să prelungească termenul de asistență financiară după ziua de marți.

"Situația de acum e mai degrabă politică. Guvernul a negociat o extensie, dar se pare că nu are suport în propriul partid. Dacă Guvernul din Grecia organizează un referendum pentru susținerea programului și se iese din zona euro, UE nu mai e afectată. Situația băncilor grecești e stabilă în Grecia și în România, unde expunerea lor e destul de redusă. E o problemă de imagine, generată de Guvernul elen. Sâmbătă s-a negociat despre un ajutor de 11 miliarde de euro", spune consultant în management Valentin Ionescu.

"Ultimele informații din cercurile diplomatice este că anunțul lui Tsipras de vineri seară cum că vrea să organizeze un referendum pare că a fost de neacceptat pentru partenerii din zona euro. Dacă va face referendumul, premierul semnează ieșirea Greciei din zona euro", este de părere jurnalistul RFI Laurențiu Diaconu Colintineanu.

Aceasta precizează că "negocierile încă nu s-au încheiat. Sunt informații că negocierile sunt încă în desfășurare, dar fără premierul elen de Finanțe. Până la o decizie oficială nu putem decât să privim cu îngrijorare, deși România nu se află într-o postură care să îi pună finanțele în pericol. Se joacă viitorul politic al Uniunii Europene. Dacă se destramă o construcție, pot apărea și alte fisuri. Ar fi un precedent. Tratatele UE nu prevăd o ieșire din zona euro și din UE în momentul creării comunității"

Sâmbătă a avut loc ultima reuniune a miniștrilor europeni de Finanțe pentru a discuta situația Greciei. Premierul elen Alexis Tsipras anunța că Grecia va organiza un referendum pe 5 iulie pe tema propunerilor creditorilor internaționali (Detalii AICI), dar președintele Eurogrupului era de părere că această decizie a autorităților închide ușa continuării discuțiilor (Detalii AICI).

Citeşte mai multe despre:   Grecia,   Zona Euro