Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Ministrul Finanțelor, despre rectificarea bugetară: Nu am de gând să pun bani în plus la ministerele care nu au avut o execuție normală. Un exemplu este MT, unde sunt necesare decizii radicale

Ministrul Finanțelor, despre rectificarea bugetară: Nu am de gând să pun bani în plus la ministerele care nu au avut o execuție normală. Un exemplu este MT, unde sunt necesare decizii radicale

Un articol de: - 23 Iul 2015, 17:37
Ministrul Finanțelor, despre rectificarea bugetară: Nu am de gând să pun bani în plus la ministerele care nu au avut o execuție normală. Un exemplu este MT, unde sunt necesare decizii radicale Economic

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea,a anunțat joi că îi așteaptă pe premierul Ponta și ministrul Finanțelor la sediul partidului pentru a discuta despre rectificarea bugetară.  

Eugen Teodorovici a confirmat că luni va merge la PSD pentru discuții cu privire la rectificare, subliniind faptul că nu are de gând să pun bani în plus la “ministerele care nu au avut până acum o execuție normală”.

"Ministerul Transporturilor e cel mai bun exemplu, care are o situație neplacută: execuția e destul de scăzuta acolo, trebuie făcut ceva radical. Sper ca Iulian Matache să ia niște decizii radicale", a explicat Teodorovici, la Realitatea Tv.

Acesta susține că sunt necesare reforme atât la compania de drumuri, cât și la căile ferate. "Nu poți să ai cei mai mari doi beneficiari de fonduri din România și să fie execuția oarecum lamentabilă", a adăugat ministrul.

Probleme sunt și la Ministerul Dezvoltării: "La nivel local a fost o problemă, pentru că au fost și niște neînțelegeri cu Curtea de Conturi, o instituție ce trebuie reformată, (...) iar interpretările din rapoartele de audit i-au pus pe colegii de la Dezvoltare într-o situație dificilă, pentru că lucrurile constatate erau neadevărate, așa că s-au întârziat proiectele la nivel local", a mai spus Teodorovici.

Citeşte mai multe despre:   Eugen Teodorovici,   ministrul finantelor,   rectificare bugetara