Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Ministrul german al Finanţelor elimină ipoteza unei amânări pentru Grecia

Ministrul german al Finanţelor elimină ipoteza unei amânări pentru Grecia

Un articol de: - 25 Aug 2012, 20:55
Ministrul german al Finanţelor elimină ipoteza unei amânări pentru Grecia Foto: automatenmarkt.de Economic

Ministrul german al Finanţelor Wolfgang Schäuble a liminat din nou ipoteza unei amânări pentru Grecia, în urma vizitei premierului grec Antonis Samaras la Berlin. „Mai mult timp înseamnă, în general, mai mulţi bani”, a declarat ministrul într-un interviu. Premierul Antonis Samaras a cerut vineri, la Berlin, „un timp pentru a respira” şi a redresa conturile ţării sale.

„Acest lucru înseamnă foarte repede un nou program" de ajutoare, a mai precizat, apreciind că nu ar fi „calea bună în vederea soluţionării problemei fundamentale a zonei euro".

Antonis Samaras se afla sâmbătă în vizită la Paris, pentru o întâlnire cu preşedintele francez François Hollande.

„Unii continuă să spreculeze împotriva Greciei, afirmând că nu va reuşi, că nu va putea să rămână în zona euro", a spus șeful Executivului elen, dând asigurări că, din contră, ţara sa "va reuşi" şi "va rămâne în zona euro".
 

Citeşte mai multe despre:   Grecia