Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Modificările Codului fiscal intră în vigoare

Modificările Codului fiscal intră în vigoare

Un articol de: - 02 Iul 2012, 13:33
Foto: business24.ro Economic

Începând din această lună intră în vigoare modificările aduse Codului fiscal. Printre acestea se numără majorarea plafonului de scutire la plata TVA pentru microîntreprinderi şi persoane fizice autorizate (PFA), de la 35.000 de euro la 65.000 de euro, eliminarea limitării dreptului de deducere a TVA la achiziţia de vehicule, de 50%, și scutirea investitorilor pe piaţa de capital de la depunerea declaraţiilor fiscale trimestriale şi de la plata trimestrială a impozitului pe profit, relatează Ziarul Financiar.

Astfel, plafonul de scutire la plata TVA va creşte de la 119.000 lei la 220.000 lei. Până acum acest plafon era de 35.000 de euro la cursul de schimb al BNR de la data aderării României la UE (adică aproximativ 3,3 lei pentru un euro).

Modificările Codului fiscal prevăd şi eliminarea limitării dreptului de deducere a TVA la achiziţia de vehicule, de 50%, în cazul autoturismele folosite doar în scopul desfăşurării activităţii economice a persoanei impozabile.

În primăvara anului 2009, Guvernul a decis eliminarea deductibilității TVA, iar la sfârșitul lui 2011 a stabilit că aceste cheltuieli pot fi deductibile în proporţie de 50%. Însă în cazul celor care nu folosesc autoturismul exclusiv în scopul activităţii economice, limitarea deducerii TVA se extinde şi asupra închirierii, leasingului, reparaţiilor şi a altor cheltuieli care au legătură cu autoturismul.

În privința pieţei de capital, Executivul a renunţat la impozitarea fiecărei tranzacţii în câştig, şi a hotărât că impozitarea profitului va fi efectuată anual. De asemenea, investitorii nu vor mai trebui să depună declaraţii fiscale trimestriale şi să plătească trimestrial impozitul pe profit.

De asemenea, potrivit ordonanței de modificare a Codului Fiscal, păcura şi produsele energetice asimilate acesteia din punct de vedere al accizelor, din producţie naţională sau importuri, vor fi marcate şi colorate, cu scopul reducerii evaziunii fiscale. Prin urmare, utilizarea, transportul, deţinerea în afara antrepozitului fiscal şi vânzarea păcurii nemarcate vor fi interzise.


Citeşte mai multe despre:   Cod Fiscal
 
 
 
Loading...