Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Mugur Isărescu: Direcţia leului e şi în apreciere, stă tolănit leul în intervalul 4,40-4,44 de aproape jumătate de an

Mugur Isărescu: Direcţia leului e şi în apreciere, stă tolănit leul în intervalul 4,40-4,44 de aproape jumătate de an

Un articol de: -
Economic

Leul "stă tolănit" în intervalul 4,4-4,44 lei/euro de aproape jumătate de an și nu a înregistrat fluctuaţii nici măcar în campania electorală, astfel încât populaţia a scăpat treptat de teama deprecierii monedei naţionale spune guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, citat de Mediafax.

"După un timp, publicul a văzut că direcţia leului nu e numai în sensul deprecierii, e şi în apreciere, stă tolănit leul în intervalul 4,40-4,44 (lei/euro – n.r.) de aproape jumătate de an, adică mai puţin de 1%. Mai mişcă aşa uşor din coadă, dar sub 1%", a afirmat Isărescu miercuri, în deschiderea seminarului Colocvii de Politică Monetară organizat de banca centrală.

Șeful BNR a subliniat că leul a ignorat total campania electorală pentru preşedinţie, faţă de alţi ani când reacţiona după declaraţii politice, stând ”tolănit” încă din luna spetembrie.

"Gândiţi-vă ce era anterior într-un an electoral! Ignoră (leul - n.r.) total campania electorală, ba el s-a tolănit şi mai tare din septembrie, dacă ne uităm la cifre, a devenit şi mai leneş, ca să nu-l numesc altfel, să nu-l jignesc. Şi bineînteles că apare întrebarea «Dom’ne, cât mai durează această stare de - să nu-i spun nesimţire, că-l jignesc - de insensibilitate, ignorare a scenei politice, unde au loc mişcări, declaraţii?» Înainte, cu câte declaraţii s-au făcut în campania electorală, stăteam cu ochii cât cepele să-l vedem pe unde se duce, nimic!", a spus Isărescu.

Isărescu a mai precizat că în urmă cu câţiva ani exista o asimetrie destul de mare în relaţia dintre fluctuaţia cursului de schimb şi variaţia anumitor indici economici, o depreciere influenţând inflaţia destul de rapid, cu un impact dublu decât în cazul aprecierii, însă în ultima perioadă această asimetrie s-a redus.

 "Am tot vorbit de o anumită asimetrie în această relaţie, când cursul se deprecia, transmisia asupra inflaţiei era extrem de rapidă, când se aprecia (...). Acum vreo şapte ani calculam o asimetrie de 1 la 2, deci o depreciere era dublă ca impact comparativ cu aprecierea, nu erau studii destul de adâncite atunci, erau mai degrabă empirice. Analiza spune că asimetria s-a diminuat", a spus Isărescu.

Astfel, "lumea" scapă de temerea deprecierii "după luni şi luni de zile", iar dominaţia cursului se diminuează.

Citeşte mai multe despre:   Mugur Isarescu
 
 
 
Loading...