Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Noua Casă 2020. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a accesa creditul garantat de stat

Noua Casă 2020. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a accesa creditul garantat de stat

Un articol de: Traian Avarvarei - 21 Iul 2020, 15:47
Noua Casă 2020. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a accesa creditul garantat de stat Economic

Programul Prima Casă se modifică din nou. Se va numi Noua Casă şi va permite celor care îl accesează să ia împrumuturi mai mari , de până la 100.000 de euro. Propunerea de modificare a programului Prima Casă a fost făcută de Ministrul de Finanțe Florin Cîțu în cadrul ședinței de guvern.

 

 

 

Cine poate aplica pentru un credit imobiliar în programul Prima Casă 2020

 

 

 

Programul Prima casă lansat în 2009, redenumit O fa­mi­lie, o casă într-un proiect apro­bat în primăvară, de­vi­ne acum Noua Casă, şi vine cu noi modificări determinate şi de implicaţiile pandemiei de coronavirus, la doar câteva luni după ce proiectul de modificare iniţial fusese promulgat de preşedinte.

Prin noua formulă propusă de Mi­nis­terul Finanţelor, programul „Prima casă“ vrea să vină în sprijinul celor care doresc să achiziţioneze în perioada următoare o locuinţă nouă, după cum a spus Ionel Dancă, şeful cancelarului prim-ministrului în briefingul de după şedinţa de guvern.Lovitură în televiziune! Transferul lui Mircea Badea...

 

 

 

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru credit. Ce venit net trebuie să ai

 

 

 

Potrivit unui proiect de ordonanță publicat pe site-ul ministerului Finanțelor, programul "Noua Casă" ar urma să garanteze creditele acordate pentru achiziționarea unei locuințe noi, în valoare maximă de 100.000 EUR, echivalent lei, garantat de către stat în procent de maximum 60%.

Prin locuință nouă se înțelege o casă sau un apartament construit în ultimii 5 ani, care va putea fi luat cu un credit de maximum 100.000 de euro.

Este o schimbare importantă, având în vedere că vechiul program Prima Casă avea un plafon de 66.500 de euro. Pentru restul locuințelor, mai vechi, împrumutul este limitat la 70.000 de euro. Vechiul plafon era de 57.000 de euro.

Condițiile pentru acordarea garanției, pentru persoanele fizice, sunt ca aceștia să nu fie proprietarii unei alte locuințe la momentul depunderii cererii de credit, să cumpere o singură locuință prin creditul garantat de stat și să aibă calitatea de împrumutat în raport cu finanțatorul.

Dacă ar fi luat ca reper venitul mediu anual al familiei, valoarea maxima a creditului ar trebui să fie 60.000 euro, scrie Economica.net. Chiar și daca ar fi fost luate în calcul veniturile familiei pe o perioada de 6 ani în loc de 5 ani, valoarea maximă a unui credit nu ar trebui sa fie mai mare de 70.000 euro, la venituri medii nete pe familie de 1.000-1.100 de euro.

În condițiile în care executivul vrea să crească plafonul de la 70.000 la 140.000 de euro vorbim deja de un venit mediu net pe familie de circa 2.500 de euro. Argumentele legate de accesul clasei de mijloc la programul Noua Casă, aduse de MF, nu se susțin în aceste condiții. Familiile cu venituri de 2.500 de euro net nu au avut niciodată probleme cu accesul la credite ipotecare. Aceștia au și avansul necesar și au și venitul suficient de mare pentru un credit mare. Nu au niciun interes să plătească mai mult pe un apartament, doar pentru că pot lua un credit mai mare.
 

 

 

Care este avansul la Noua Casă

 

 

 

Pentru achiziția unei locuințe prin noul program este nevoie însă de un avans de cel puțin 15 la sută, a declarat la Digi24 ministrul finanțelor, Florin Cîțu. Practic, acest avans este similar cu cele cerute de majoritatea băncilor pentru creditele ipotecare clasice.

 

 

 

Tipurile de locuințe pe care le poți achiziționa prin Noua Casă

 

 

 

Prin aceste schimbări, Guvernul vrea să încurajeze construcțiile noi.

Pe data de 9 iulie, Guvernul a aprobat, în primă lectură, Programul "Noua casă", una dintre prevederile acestuia fiind majorarea plafonul pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 de euro la cel puţin 140.000 de euro, cu o valoare a garanţiei de 80% din valoarea creditului. Este o modificare substanţială, radicală, care are în vedere dezvoltarea sectorului imobiliar, inclusiv pentru locuinţele de până la 120 de metri pătraţi, astfel încât cei care au posibilitatea şi doresc să acceseze o astfel de facilitate să poată achiziţiona şi apartamente mai mari decât cele care sunt în prezent pe piaţă prin programul Prima casă, a argumentat la vremea respectivă purtătorul de cuvânt al guvernului.
 

Citeşte mai multe despre:   Prima Casa,   Noua Casa,   Florin Citu