Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic "NU ȘTIM cum vor fi implementate măsurile anunțate". Bugetul pe anul viitor, principalul risc intern la adresa evoluției inflației! Avertisment din partea BNR (VIDEO)

"NU ȘTIM cum vor fi implementate măsurile anunțate". Bugetul pe anul viitor, principalul risc intern la adresa evoluției inflației! Avertisment din partea BNR (VIDEO)

Un articol de: - 05 Noi 2016, 12:33
foto: jurnalul.ro Economic

Bugetul pe anul viitor este principalul risc intern la adresa evoluției inflației. Avertismentul vine de la Banca Naţională a României, după ce guvernatorul Mugur Isărescu a anunţat că principala sursă a inflaţiei de anul viitor vine din configuraţia bugetului pe anul 2017, arată B1 TV.

Şi asta după ce în Parlament va intra luni la dezbatere un proiect de lege care vizează creșteri ale salariilor din sănătate și învățământ.

Aceste cheltuieli, precum și altele adoptate în ultima perioadă, ar duce deficitul bugetului la peste 4% din PIB, potrivit estimărilor Guvernului. Astfel, Mugur Isărescu spune că bugetul pe anul viitor are un rol determinant în evoluția macrostabilității României, dar că BNR nu știe încă modul în care vor fi împărțite costurile.

"Maniera în care vor fi înglobate legile recent adoptate dar și cele deja existente nu este cunoscut", a declarat guvernatorul BNR.

Ultimul acord cu Fondul Monetar Internațional a expirat în 2015. Lucrând cu cifrele existente, Banca centrală se așteaptă ca inflația să rămână în teritoriu negativ până în decembrie 2016 și să revină în pragul de variație de un punct procentual în jurul țintei de 1,75% la mijlocul anului viitor. În privința riscurilor externe, BNR menționează incertitudinile persistente legate de creșterea economică globală și de redresarea economică a zonei euro, în contextul trenării revigorării economiilor emergente majore, al problemelor din sistemul bancar european și al rezultatului referendumului din Marea Britanie.

"Construcţia bugetară are un rol important în menţinerea macrostabilităţii. Nu ştim însă cum vor fi implementate măsurile anunțate, nu ştim ce impact vor avea. Există multe necunoscute.", a declarat Mugur Isărescu, guvernator BNR

Citeşte mai multe despre:   BNR,   inflatie,   Mugur Isarescu,   inflatie,   avertisment,   buget
 
 
 
Loading...