Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic O nouă victorie pentru România la Curtea de Arbitraj de la Paris: E.ON obligată să plătească statului român dividende de 4 milioane lei

O nouă victorie pentru România la Curtea de Arbitraj de la Paris: E.ON obligată să plătească statului român dividende de 4 milioane lei

Un articol de: - 20 Feb 2017, 17:35
O nouă victorie pentru România la Curtea de Arbitraj de la Paris: E.ON obligată să plătească statului român dividende de 4 milioane lei Economic

La o săptămână după ce Curtea de Arbitraj de la Paris a hotărât că grupul energetic italian Enel trebuie să plătească statului român 401 milioane de euro, pentru 13,57% din acţiunile fostei Electrica Muntenia Sud, care în prezent este împărţită în E-Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, România primește o nouă veste bună. 

Curtea de Arbitraj de la Paris a hotărât că E.ON România să plătească Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), companie deținută de Ministerul Energiei, peste 4 milioane de lei, plus dobândă, drept compensație pentru încălcarea drepturilor acționarului minoritar privind distribuirea de dividende, au anunțat luni avocații care s-au ocupat de acest caz Zamfirescu Racoti & Partners (ZRP).

"Disputa născută în legătură cu contractul de privatizare a Electrica Moldova a privit, pe de o parte, acţiunea formulată pe cale principală de către E.ON, având drept obiect lămurirea efectelor derivate din exercitarea opţiunii de vânzare (Opţiunea Call) de către E.ON şi, pe de altă parte, cererea reconvenţională prin care Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) a solicitat angajarea răspunderii contractuale a acţionarului majoritar, urmare a nedistribuirii de dividende în toată perioada cât SAPE a fost acţionar, deşi rezultatele financiare ale societăţii privatizate permiteau acest lucru", a precizat casa de avocatură, potrivit news.ro.

Grupul E.ON este prezent în România din 2005 şi are circa 3 milioane de clienţi în sectoarele de gaze naturale şi energie electrică. Compania administrează 81.000 km de reţea energie electrică şi peste 20.000 km de reţele gaze naturale.

Citeşte mai multe despre:   Enel,   energie,   proces