Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic OMV dă în judecată Turcia şi îi cere despăgubiri pentru retragerea din proiectul Nabucco

OMV dă în judecată Turcia şi îi cere despăgubiri pentru retragerea din proiectul Nabucco

Un articol de: - 31 Aug 2015, 14:00
Foto: lngworldnews.com Economic

Producătorul de petrol și gaze OMV acționează în instanță Turcia și pe premierul Ahmet Davutoglu, după ce această țară s-a retras din proiectul Nabucco, preferând să încheie un acord cu Rusia pentru gazoductul alternativ TurkStream, solicitând totodată despăgubiri.

Grupul austriac a lichidat OMV Nabucco Gas Pipeline International, divizie creată pentru construcţia Nabucco, cu o pierdere de 177 de milioane de euro, potrivit publicaţiei Trend, scrie mediafax.

Proiectul Nabucco, susţinut de Uniunea Europeană, ar fi urmat să transporte gaze din Azerbaidjan şi să reducă astfel dependenţa Europei de Rusia, dar a eşuat în lipsa furnizorilor, care au preferat proiectul rus South Stream. Ulterior, Rusia a renunţat la rândul ei la South Stream, respins de Uniunea Europeană pentru că încălca legislaţia europeană referitoare la piaţa energiei şi concurenţă, Moscova lansând un nou proiect, TurkStream.




Citeşte mai multe despre:   Gazprom,   OMV,   Turcia
 
 
 
Loading...