Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Oprescu: Circulația se reia sub Pasajul Basarab, cu excepția tramvaielor

Oprescu: Circulația se reia sub Pasajul Basarab, cu excepția tramvaielor

Un articol de: - 09 Apr 2011, 14:36
Foto: evz.ro Economic

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, sâmbătă, după verificarea stadiului lucrărilor de la Pasajul Basarab, că de luni circulaţia se va relua integral sub pod, cu excepţia tramvaielor şi fără a preciza când va fi dat podul în folosinţă. Oprescu a mers sâmbătă în zona stației de metrou Basarab pentru a verifica modul în care evoluează lucrările la pasaj.

Primarul a fost însoțit de directorul general al Administraţiei Lacuri şi Parcuri (ALPAB), Radu Popa, şi de directorul Direcţiei Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei, Ion Dedu.

 Sorin Oprescu a anunţat că "de luni circulă toată lumea, mai puţin tramvaiele, care mai au până să le fie dat drumul".

"Să terminăm cu şina de sus şi cu toate alea şi o să circule şi tramvaiele. Când o să vedem tramvaiele pe aici, atunci e clar că s-a dat drumul la pod", a declarat primarul, citat de Mediafax. 

Edilul Capitalei a evitat să dea un termen precis legat de finalizarea generală a lucrărilor de la pod, estimând însă că în 30 - 45 de zile podul va putea fi dat în folosinţă.

Pe data de 26 martie, Sorin Oprescu a verificat lucrările de la Pasajul Basarab, fiind însoţit de directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, Gheorghe Mărmureanu, potrivit căruia Pasajul Basarab poate rezista la un cutremur cu magnitudinea de 7,5 pe scara Richter.

Pasajul Basarab va fi dotat cu senzori de avertizare seismică şi panouri avertizoare.

Citeşte mai multe despre:   Sorin Oprescu,   circulatie,   trafic,   pod,   Primaria Capitalei,   cutremur,   seism
 
 
 
Loading...