?>
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Paradisurile fiscale din Europa au zilele numărate, în urma unei inițiative a Comisiei Europene

Paradisurile fiscale din Europa au zilele numărate, în urma unei inițiative a Comisiei Europene

Un articol de: - 28 Ian 2016, 16:08
foto: 2luxury2.com Economic

Sistemul prin care companiile muntinaționale reușeau să își salveze o mare parte din profit prin negocierea impozitelor cu guvernele unor țări din UE pare că își va găsi sfârșitul odată cu noul pachet legislativ dedicat taxării corporațiilor pe teritoriul european, prezentat de Comisia Europeană.

Conform datelor înregistrate de bloomberg.com, membrii Comisiei Europene speră să ajungă la un acord politic până la sfârșitul lunii iunie a acestui an.

"Zilele sunt numarate pentru companiile care au recurs la metode agresive de reducere a impozitelor pe care le-au de platit", a declarat comisarul european pentru Afaceri Economice, Pierre Moscovici.

Prin această bază de impozitare pe profit consolidat se dorește reducerea nivelului pierderilor la bugetele statelor membre UE prin limitarea procesului de evitare a taxelor, sport practicat de marile corporații.

Estimările Comisiei Europene arată că pierderile s-ar ridica la circa 70 de miliarde de euro anual. Acesta ar fi motivul pentru care companiile locale sunt nevoite să suporte o impozitare cu 30% mai mare, totul pentru a se acoperi necesarul la bugetele naționale.

Printre statele care practică stilul negocierilor cu diverse corporații pentru a stabili un plafon cât mai redus de impozitare a profitului se numără și Marea Britanie, Luxemburg, Irlanda, Olanda și Belgia.

Marile companii au reușit să clădească adevărați giganți prin metoda evitării taxelor din paradisurile fiscale ale Europei. Un exemplu este Google, care a adunat o rezervă off-shore de lichidități de 43 de miliarde de dolari, fiind acuzați de guvernul francez că a reușit să evite plata unor impozite de 500 de milioane de euro.

Un alt exemplu este gigantul IT american, care a plimbat profitul în valoare de 4,6 miliarde de lire sterline din țară prin intermediul guvernului britanic către o subsidiară din Irlanda, plătind un impozit de 21 de milioane de lire sterline Marii Britanii, plus taxe restante de 130 de milioane.

Citeşte mai multe despre:   Comisia Europeana,   google,   it
 
 
 
Loading...