Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Perspective economice pozitive anunțate de către Ludovic Orban: „România este pe locul 3 în Europa"

Perspective economice pozitive anunțate de către Ludovic Orban: „România este pe locul 3 în Europa"

Un articol de: Andrei Vlad - 12 Sep 2020, 14:07
Perspective economice pozitive anunțate de către Ludovic Orban: „România este pe locul 3 în Europa" Foto: Inqum Photos / George Călin Economic

Perspectivele economice sunt foarte bune pentru România, spune Ludovic Orban. În timpul pandemiei, țara noastră nu a fost retrogradată de agențiile de rating, a menționat premierul.

„Economia României este printre economiile care au dovedit cea mai multă rezilienţă. Suntem pe locul 3 pe plan european, în fruntea clasamentului, ca şi contracţie economică. Doar două ţări sunt cu o contracţie mai mică decât România în primul semestru. Noi avem o contracţie de 3,9. În ceea ce priveşte deficitele, şi în privinţa deficitelor România este printre ţările care au avut cea mai mică creştere a deficitului bugetar", a declarat Ludovic Orban, potrivit Agerpres. 

 

Ludovic Orban: „Mai multe locuri de muncă și salariu mediu net în creștere"

 

În ciuda situației de criză, în România au fost înregistrate creșteri salariale și creșteri ale numărului de locuri de muncă, a mai precizat premierul. 

„Din punct de vedere al locurilor de muncă, la 1 septembrie aveam cu peste 2.000 de angajaţi cu contract de muncă mai mulţi decât la 1 ianuarie, înainte de criza economică provocată de pandemie. Salariul mediu net în România, în iunie, a fost cu 5% mai mare decât salariul mediu net din iunie 2019, când nu era pic de criză. Salariul mediu net a crescut şi în luna iulie, cu 74 de lei, în raport cu luna iunie a anului 2020, la ora actuală înregistrând o creştere cu aproape 8% comparativ cu iulie 2019.

Şi împrumuturile pe care le-am luat, le-am luat mult mai ieftin decât împrumuturile care au fost luate de guvernarea PSD, cu o singură excepţie, februarie, când PSD a depus moţiunea de cenzură şi a dat jos guvernul şi asta a avut un efect negativ asupra pieţelor", a mai declarat premierul. 

 

Oportunitate uriașă pentru România: „Economia ar putea crește foarte rapid în următorii 7 ani"

 Horoscop Alina Bădic // Horoscopul CHINEZESC pentru luna Cocoșului

Despre perspectivele pozitive ale economiei României a vorbit și Ionuț Dumitru, pentru B1.ro. În opinia economistului, totul ține de stabilitatea guvernamentală, respectiv minima pricepere și bună credință a viitorului executiv. 

„Avem o oportunitate enormă, pe care probabil nu o vom mai avea curând. În următorul exercițiu financiar, 2021-2027, avem alocați pentru România aproape 80 de miliarde de euro, fonduri nerambursabile și bani pe care-i putem împrumuta. România are un PIB de 200 de miliarde. 

Trebuie să avem înclinare pentru a absorbi acești bani, cât mai mult posibil, dacă nu chiar toți. Bani proprii, clar, nu avem. Nu există alternativă pentru investiții", a declarat Ionuț Dumitru pentru B1.ro. 

„Un guvern care are majoritate în Parlament, indiferent de culoarea sa și cu un minim de profesionalism și bună-credință, are 4 ani în față, fără presiune electorală, cu foarte multe resurse din fonduri europene. Dacă nici acum nu facem ce nu am făcut în 30 de ani, adică infrastructură, nu știu când am mai putea face. 

Dacă am lua această finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, cred că economia României ar putea crește foarte rapid în următorii 7 ani, cel puțin. Cred că am putea avea creștere economică de cel puțin 5%, pe termen mediu", a mai precizat Ionuț Dumitru pentru B1.ro. 

 

Citeşte mai multe despre:   Ludovic Orban