Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Suspiciune de pestă porcină africană lângă Buzău

Suspiciune de pestă porcină africană lângă Buzău

Un articol de: B1.ro - 09 Ian 2019, 22:46
Foto: Vrancea24 Economic

Un porc a murit iar un altul a fost eutanasiat, miercuri, într-o gospodărie din satul Focşănei, comuna Vadu Paşii, lângă Buzău, autorităţile sanitar-veterinare declarând suspiciune de pestă porcină africană, relatează Agerpres.

Exploataţia agricolă aparţine unui tehnician veterinar.

În aceeaşi gospodărie medicii sanitari-veterinari au constatat că mai existau trei porci care prezentau stări febrile, două cu simptome mai puţin accentuate şi una în stare de agonie, mai relatează Agerpres, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma.

"Animalul găsit în agonie a fost eutanasiat şi transportat, împreună cu cadavrul raportat iniţial, la sediul DSVSA Buzău şi s-a efectuat o decontaminare temeinică a gospodăriei. În urma necropsiei, au fost evidenţiate la un alt porc unele leziuni ale organelor interne care ar putea fi atribuite şi pestei porcine africane şi, ca urmare, s-a decis retrimiterea echipei la faţa locului pentru a sacrifica şi ceilalţi doi porci şi s-a efectuat încă o dezinfecţie a gospodăriei", a declarat Gabriel Cozma.

Probele recoltate de la animale au fost trimise la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) Bucureşti, pentru efectuarea analizelor specifice şi s-a deschis o anchetă epidemiologică.

În judeţul Buzău, au mai fost declarate alte şase focare de pestă porcină africană în gospodăriile populaţiei. Trei dintre acestea fost deja închise, iar alte trei vor fi închise în următoarele săptămâni. 

Citeşte mai multe despre:   peste porcina
 
 
 
Loading...