Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Petre Daea recunoaște că balanţa comercială cu produse agroalimentare a României este deficitară: Ministrul se laudă, în schimb, cu proiectele corporaţiilor străine, până nu demult criticate vehement de PSD 
Exclusiv online

Petre Daea recunoaște că balanţa comercială cu produse agroalimentare a României este deficitară: Ministrul se laudă, în schimb, cu proiectele corporaţiilor străine, până nu demult criticate vehement de PSD 

Un articol de: Redacția B1.ro - 19 Iun 2019, 14:43
Petre Daea recunoaște că balanţa comercială cu produse agroalimentare a României este deficitară: Ministrul se laudă, în schimb, cu proiectele corporaţiilor străine, până nu demult criticate vehement de PSD  Foto: gov.ro Economic

EXCLUSIV ONLINE // Ministrul Agriculturii Petre Daea recunoaște că, în anul 2018, balanța comercială cu produse agroalimentare a României a fost deficitară și se laudă cu proiectele corporaţiilor străine. 

În răspunsul primit de deputatul USR, Silviu Dehelean, ca urmare a unei interpelări pe tema importurilor de produse agroalimentare care depăşesc cu mult exporturile, ministrul Agriculturii precizează însă că deficitul înregistrat anul trecut nu reflectă în totalitate realitatea. 

”În anul 2018, balanța comercială cu produse agroalimentare a României, este într-adevăr deficitară, dar trebuie remarcat faptul că ascest deficit înregistrat anul trecut (-1,153 miliarde euro) nu reflectă în totalitate realitatea, deoarece avem un număr însemnat de produse (din grupa cerealelor) la care balanța este excedentară (+3,945 miliarde euro) și o creștere a importului de produse agroalimentare care nu se produc în România (citrice, cafea, condimente, măsline, ulei de palmier și din trestie, ciocolată, patiserie și biscuiți, zahăr din trestie, tutunuri brute) importate din Vestul Uniunii Europene și alte țări terțe (balanță deficitară de -1,424 miliarde euro)”, se arată în răspunsul primit de deputatu USR. 

Petre Daea mai precizează că pentru echilibrarea balanței comerciale sunt avute în vedere programe speciale de mărire a consumului de produse românești, atât de la producărtori, cât și prin marile lanțuri de magazine. 

În acest context, ministrul se laudă cu proiecte derulate de companiile private prin lanţurile de hypermarketuri. Asta în condițiile în care cei de la PSD au fost în ultimii vreme critici vehemenți ai multinaționalelor. 

”Domnul Daea prezintă şi programul ”Filiera calităţii”, un proiect iniţiat, derulat şi susţinut de Carrefour România, o companie privată şi străină. Corporaţiile străine, până nu demult, în epoca Dragnea a Partidului Social Democrat, principalul adversar al României, îi fac acum treaba domnului Daea. De fapt, domnul ministru ne aminteşte că aceeaşi companie străină a derulat programe similare începând cu anul 2008”, se arată într-un comunicat de presă al deputatului USR Silviu Dehelean, publicat în urma răspunsului primit de la ministrul Agriculturii. 
 

Citeşte mai multe despre:   Petre Daea