Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Piața investițională din Franța, în atenția oamenilor de afaceri români

Piața investițională din Franța, în atenția oamenilor de afaceri români

Un articol de: - 08 Iun 2017, 15:43
Piața investițională din Franța, în atenția oamenilor de afaceri români Economic

Delegaţia Camerei de Comerţ şi Industrie a României, condusă de preşedintele CCIR, Mihai Daraban, a efectuat miercuri, 7 iunie 2017, o vizită de lucru la Paris, Franța. În cadrul vizitei, au avut loc întâlniri cu preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Franceze, Pierre Goguet, și cu reprezentaţi la nivel înalt ai Forumului Francofon al Afacerilor și ai Club Efficience.

Temele de discuție atinse în cadrul întâlnirii cu președintele Camerei de Comerț și Industrie Franceze au vizat perspectivele cooperării dintre organizaţiile camerale din România şi Franţa, cu accent pe contribuţia acestora la consolidarea conlucrării dintre mediile antreprenoriale din cele două state, atât pe plan bilateral, cât şi pe pieţe terţe.

În ceea ce privește întâlnirea cu preşedintele Forumului Francofon al Afacerilor, Steve Gentili, o atenţie deosebită a fost acordată valorificării oportunităților oferite de Organizaţia Internaţională a Francofoniei.  A fost evocată inclusiv posibilitatea corelării activităţilor pe linia axei economice a francofoniei cu viitoarea Preşedinţie română a Consiliului UE.

S-a convenit asupra unui schimb de informaţii sistematic privind oportunităţile de afaceri, identificarea  domeniilor cu potenţial în materie și proiecte realizabile în comun de companiile româneşti şi franceze.