Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic AVERTISMENT DUR! Reducerea contribuţiilor la Pilonul II de PENSII, LOVITURĂ PENTRU TINERI

AVERTISMENT DUR! Reducerea contribuţiilor la Pilonul II de PENSII, LOVITURĂ PENTRU TINERI

Un articol de: - 19 Mar 2018, 12:18
Economic

Măsurile privind reducerea contribuţiei virate Pilonului II afectează pensia de peste ani a generaţiei tinere şi potenţialul de investiţii în economie, chiar dacă arhitectura sistemului a rămas neschimbată în 2018, susţine vicepreşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Andreea Pipernea.

"În ceea ce priveşte rolul social, fondurile de pensii susţin milioane de români în demersul lor de a-şi asigura un trai decent la bătrâneţe, prin completarea pensiei publice şi diversificarea surselor de venit la pensie, ceea ce contribuie la degrevarea bugetului asigurărilor sociale de presiunea dezechilibrelor demografice viitoare. Impactul pozitiv al Pilonului II la nivel economic şi social este însă proporţional cu valoarea activelor pe care le gestionează. Implicit, chiar dacă arhitectura sistemului a rămas neschimbată în 2018, reducerea contribuţiilor afectează pensia de peste ani a generaţiei tinere şi potenţialul de investiţii în economie. Astfel de schimbări este de preferat să fie reversate în următorii ani, stabilitatea şi predictibilitatea legislativă fiind cruciale pentru dezvoltarea sustenabilă viitoare a Pilonului II în România", a declarat Andreea Pipernea.

APAPR menţionează că, în cel mai recent raport de ţară privind evoluţia economică a României, Comisia Europeană critică ferm reducerea contribuţiei virate Pilonului II.

"Guvernul României a revenit parţial asupra reformei din 2008 prin care a introdus un sistem de pensii multi-pilon. Această reformă prevede faptul că o parte din contribuţia de asigurări sociale de stat este virată unor fonduri de pensii administrate privat, bazate pe conturi individuale, de tip contribuţii-definite (Pilonul II de pensii). Potrivit legislaţiei, cota de contribuţie virată Pilonului II trebuia să crească treptat la 6% din salariul brut. Cu toate acestea, în 2016, nivelul contribuţiei a fost majorat de Guvern la doar 5,1% (în loc de 5,5%), iar în 2017 acest nivel a fost menţinut. În noiembrie 2017, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care taie această contribuţie la 3,75% din salariile brute începând cu anul 2018. Această modificare va reduce deficitul bugetar pe termen scurt, însă acest avantaj fiscal se va disipa pe termen lung, pe măsură ce contribuţiile nevirate Pilonului II înseamnă o creştere a obligaţiilor statului de a plăti pensii publice în viitor. De asemenea, această modificare va duce la reducerea gradului de diversificare a venitului românilor la vârsta pensionării. În acelaşi timp, măsura ar putea avea implicaţii negative asupra pieţelor financiare", se spune în Raportul Comisiei.

Citeşte mai multe despre:   pilonul 2,   pensii
 
 
 
Loading...