Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Ponta: Contractul de privatizare a CFR Marfă ar putea fi semnat luni

Ponta: Contractul de privatizare a CFR Marfă ar putea fi semnat luni

Un articol de: - 27 Aug 2013, 15:44
Economic

Premierul Victor Ponta a anunțat, marți, că semnarea contractului de privatizare a companiei CFR Marfă ar putea să fie semnat luni, decizia depinzând de noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu.

"Cred că luni, nu ştiu. Depinde de doamna ministru Mănescu", a spus Ponta la Ungheni, răspunzând unei întrebări privind data la care va fi semnat contractul, transmite Mediafax.

Premierul se va afla miercuri la sediul Ministerului Transporturilor, de la ora 10:00, când va avea loc protocolul de predare-primire cu ocazia schimbării mandatului de ministru al Transporturilor, premierul urmând să predea funcția în care a fost interimar.

Ramona Mănescu a depus, luni, jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Transporturilor.

Citeşte mai multe despre:   Victor Ponta,   ministerul transporturilor,   ramona manescu
 
 
 
Loading...