Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Președintele Băncii Centrale Europene: Norii cei mai întunecați de deasupra zonei euro s-au risipit

Președintele Băncii Centrale Europene: Norii cei mai întunecați de deasupra zonei euro s-au risipit

Un articol de: - 23 Ian 2013, 16:51
Foto: npr.org Economic

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a declarat că "norii cei mai întunecaţi" de deasupra zonei euro s-au risipit, indicând că Europa a depăşit cel mai dificil moment al crizei datoriilor de stat, scrie Bloomberg.

"Putem începe 2013 cu ceva mai multă încredere, tocmai datorită progreselor semnificative reuşite în timpul lui 2012. Norii cei mai întunecaţi de deasupra zonei euro s-au risipit. Liderii europeni au recunoscut că uniunea monetară trebuie completată de o uniune financiară, una fiscală, o uniune economică autentică şi, în final, o uniune politică mai profundă", a afirmat Draghi.

Președintele BCE se arată încă odată încrezător că criza datoriilor de stat din zona euro a fost adusă sub control, iar uniunea monetară are şansa să iasă din recesiune în acest an.

Oficialul a apărat totodată programul de achiziţii de obligaţiuni lansat anul trecut de BCE, notând că este conform cu mandatul privind menţinerea stabilităţii preţurilor şi nu ameninţă independenţa instituţiei.

"BCE este devodată ferm mandatului principal de asigurare a stabilităţii preţurilor. Toate măsurile noastre sunt gândite pentru a îndeplini acest obiectiv. Analizând ratele curente şi estimate ale inflaţiei, nu există nicio dovadă care să susţină temerile că ar putea avea loc o deviaţie de la stabilitatea preţurilor", a afirmat Draghi.

El a subliniat totodată că multe state euro au reuşit progrese solide în privinţa echilibrării finanţelor publice şi adoptării reformelor structurale necesare pentru creşterea competitivităţii.

"Este nevoie de răbdare. Sunt coştient că, pentru multe persoane din ţările unde au loc ajustări, situaţia economică personală poate fi foarte dificilă. Însă nu există nicio alternativă la drumul către reformă", a spus şeful BCE.


Citeşte mai multe despre:   bce,   zona euro
 
 
 
Loading...