Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Previziuni economice dezastruoase până la mijlocul lui 2021. Specialiștii vorbesc despre şomaj în creştere, scumpiri în lanţ şi un euro de peste 5 lei (VIDEO)

Previziuni economice dezastruoase până la mijlocul lui 2021. Specialiștii vorbesc despre şomaj în creştere, scumpiri în lanţ şi un euro de peste 5 lei (VIDEO)

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 26 Sep 2020, 10:54
Previziuni economice dezastruoase până la mijlocul lui 2021. Specialiștii vorbesc despre şomaj în creştere, scumpiri în lanţ şi un euro de peste 5 lei (VIDEO) FOTO: Pixabay.com Economic

Previziuni economice dezastruoase până la mijlocul lui 2021. Experţii ne vorbesc despre şomaj în creştere, despre scumpiri în lanţ şi un euro de 5,15 lei, informează B1 TV. De altfel, moneda europeană a atins un nou maxim istoric, a treia zi la rând, de 4.87 lei. Iar predicţiile sumbre nu se termină aici.

 

Adrian Negrescu: Statul român are de plătit tot mai mult în contul ratelor la împrumuturile pe care le-a făcut

 

Experții spun că nu ar fi o surpiză să vedem un euro la 4,9 lei în octombrie, iar în primul trimestru al anului viitor undeva la 5 lei. Totul ar depinde, mai spun ei, de cum vor percepe investitorii situația politică din România pentru că oamenii de afaceri se așteaptă la stabilitate.

Sunt trei motive pentru care leul pierde teren la greu în fața monedei europene acum, spun experăii în economie. 

„În primul rând avem acest deficit comercial, adică importăm mai mult decât exportăm. Pe de alta parte, este statul care are de plătit din ce în ce mai mult în contul ratelor la împrumuturile pe care le-a făcut. Avem cifre record din acest punct de vedere. Un lucru important este sentimentul investitorilor din piață, care văd că în economia României dezechilibrele se accentuează”, a explicat analistul financiar Adrian Negrescu.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Asaltul euro în fața leului nu este, însă, singura informație menită să nască îngrijorare în pivința viitorului apropiat. ULTIMA ORĂ! Se REIAU ALEGERILE pentru funcţia de PRIMAR!

 

Specialiștii prevăd o rată a șomajului de 7%

 

Un sondaj realizat de Asociația CFA România luna trecută și citat de Adevărul arată că experții în economie sunt tot mai pesimiști în privința evoluției economice în România, pe fondul impactului generat de criza coronavirus. Astfel, cea mai mare parte a specialiștilor chestionați luna trecută, și anume 70% dintre ei, anticipează că acest imapct se va resimți puternic până în trimestrul al II lea al anului 2021, adică până în lunile aprilie, mai, iunie ale anului viitor. 

Experții prevăd un deficit bugetar de 8,3%, dar și o rată a șomajului de 7%. 

„Ei văd că se iau decizii politice care nu au legătură cu fundamentele economice, cum e majorarea pensiilor, a alocațiilor, cum nu se iau măsuri care sa stăvilească aceste probleme economice care se vor acutiza în 2021. Va crește inflația, vor fi mai mulți șomeri, iar creșterea economică se va duce în zona negativă”, a mai explicat Adrian Negrescu.

Specialiștii cred că se impun urgent măsuri de reformă pentru echilibrarea bugeului României. 

 

Mircea Coșea: După alegerile parlamentare vom vedea o politică fiscală diferită

 

De altfel, profesorul Mircea Coșea a explicat, pentru B1 TV, că majorarea salariilor într-un moment nepotrivit ca acesta nu face decât să amâne problemele pe anii viitori, nicidecum să le rezolve. Economistul a mai declarat că, după alegerile parlamentare din decembrie, „vom avea de-a face cu o politică fiscală diferită”: taxe și impozite ceva mai mari, dar nu cu mult, concedieri în sistemul public, scăderea și mai mult a investițiilor. 

La rândul său, economistul Ionuț Dumitru, fost șef al Consiliului Fiscal, a declarat, pentru B1 TV, că în contextul crizei economice generate de epidemia de coronavirus sunt industrii care abia se chinuie să supraviețuiască. În opinia sa și a altor specialiști, recuperarea economiei românești va fi un proces de lungă durată: abia în 2022 vom reuși să fim la nivelul la care eram în 2019.