?>
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Importăm masiv energie, dar producem mai DELOC. În plină iarnă, producţia centralelor pe cărbune din Valea Jiului a fost RIZIBILĂ

Importăm masiv energie, dar producem mai DELOC. În plină iarnă, producţia centralelor pe cărbune din Valea Jiului a fost RIZIBILĂ

Un articol de: B1.ro - 11 Feb 2019, 11:09
Economic

În mijlocul iernii, mai exact în momentele în care România a importat masiv energie, termocentralele Mintia şi Paroşeni, care primesc prin lege bani de la toţi consumatorii români pentru a asigura rezerva terţiară a Sistemului Energetic Naţional, au produs o cantitate infimă de energie.

Cele două centrale au asigurat doar 1,6% din producţia naţională. 

Astfel, în primele 20 de zile din an, au produs la o putere orară de 120 MW, deşi puterea pe care o putea solicita, prin lege, Dispeceratul Energetic Naţional, era de 400 MW, scrie economica.net

În prima parte a lunii ianuarie, România a importat cantităţi masive de energie electrică, în condiţiile unui consum în creştere, dar nu extraordinar de mare pentru anotimpul rece (sub 10.000 MW orar), însă pe fondul mai multor avarii ale grupurilor termo, ale unei hidraulicităţi scăzute şi al unui aport mai redus al centralelelor pe cărbune. 

Şi preţurile au crescut, ajungând, ca medie zilnică pe piaţa spot, peste nivelurile istorice din iarna anului 2017.

"În perioada 1 ianuarie 2019 – 20 ianuarie 2019, CTE Mintia a funcţionat cu puteri medii zilnice între 53 MW şi 168 MW, iar CET Paroşeni cu puteri medii zilnice între 0 MW şi 121 MW. În perioada 1 ianuarie 2019 – 20 ianuarie 2019, cantitatea de energie produsă de CTE Mintia a fost de 47.880 MWh, iar cea produsă de CET Paroseni a fost de 9.281 MWh.

La nivelul SEN, energia produsă în primele 20 de zile de către CE Hunedoara a fost de 57.161 MWh, asigurând în acest fel 1,6 % din total producţie", a transmis Dispeceratul Energetic Naţional (DEN), .

În primele 20 de zile din ianuarie, adică în 480 de ore, centralele Mintia şi Paroşeni au produs aşadar, la o putere medie orară de 119 MW, în condiţiile unei puteri disponibilie raportate de 1.200 MW şi a unei rezerve de sistem, plătite, de 400 MW.

Citeşte mai multe despre:   Mintia,   Parosani
 
 
 
Loading...