Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Programul Prima Casă NU se închide. Anunțul ministrului Finanțelor

Programul Prima Casă NU se închide. Anunțul ministrului Finanțelor

Un articol de: B1.ro - 21 Ian 2020, 16:09
Economic

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, neagă zvonurile potrivit cărora Programul Prima Casă se închide. Cîțu a declarat că programul va fi evaluat și îmbunătățit, dar nu va fi eliminat.

"Nu a oprit nimeni Programul Prima Casă. Ce am spus eu evaluăm. Vă spun opinia mea de economist: m-am uitat din 2016 și până acum și au fost reduse plafoanele pentru Prima Casă. Au venit tot felul de specialiști și au spus că dacă se reduc plafoanele pentru Prima Casă moare piața. Nu a murit. Piața s-a dezvoltat, există alte instrumente.

Trebuie să fim sigur că programul Prima Casă este ce a fost de la început: un program într-o perioadă de criză, de care România a avut nevoie atunci. Să vedem cum îl extindem. Aceste facilități, dacă nu suntem atenți, pot să facă mai mult rău decât bine.

Rămâne în continuare programul Prima Casă. Trebuie să evaluăm fiecare program și să vedem cum îl putem îmbunătăți. Asta este!", a declarat ministrul Florin Cîțu pentru Jurnalist.ro.

Prima Casă este un program al guvernului României, lansat la data de 20 mai 2009, destinat sprijinirii persoanelor care achiziționează pentru prima dată o locuință și nu au beneficiat în trecut de credit ipotecar. Prin acest program, guvernul garantează 80% din valoarea împrumutului pentru cumpărarea locuinței. Valoarea maximă a creditului este de 60.000 de euro, iar pentru beneficiari nu există limită de vârstă.

Programul Prima Casă este criticat în diverse medii (ziare, forumuri) pentru că a limitat căderea prețului la imobiliare. Se argumentează că, dacă nu ar exista limita de 40.000 euro pentru un apartament de două camere, prețurile pentru acestea ar putea scădea sub această valoare și că Prima Casă menține artificial prețurile sus, împotriva pieței libere, reglementate de cerere și ofertă.

 

 
Loading...