Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Programul Rabla pentru electrocasnice: A fost depășit pragul de 100.000 de înscrieri în platformă

Programul Rabla pentru electrocasnice: A fost depășit pragul de 100.000 de înscrieri în platformă

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 16 Mai 2021, 21:59
Programul Rabla pentru electrocasnice: A fost depășit pragul de 100.000 de înscrieri în platformă Foto: Ministerul Mediului / Facebook Economic

Ministerul Mediului a anunțat că a fost depășit pragul de 100.000 de conturi create de români în platforma Rabla pentru Electrocasnice. 

 

Etapele și echipamentele incluse în programul Rabla pentru electrocasnice

 

Conturile pot fi create până joi, 20 mai, ora 23:59. Urmează apoi cele trei etape în care vor fi selectate echipamentele dorite:

  • Etapa I: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte mașinile de spălat rufe/vase și frigiderele/congelatoarele (21 mai - 03 iunie);
  • Etapa II: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte televizoarele, laptopurile și tabletele (04 iunie-17 iunie);
  • Etapa III: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiționat, uscătoarele de rufe și aspiratoarele (18 iunie – 01 iulie).

Echipamentele incluse în programul Rabla pentru electrocasnice și sumele aferente:

  • 400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C;
  • 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D;
  • 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;
  • 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi
  • frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;
  • 400 lei pentru televizoare având cel puțin noua clasă energetică E;
  • 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++;
  • 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
  • 500 de lei pentru laptopuri;
  • 300 de lei pentru tablete.

Valabilitatea voucherelor e de 15 zile de la data validării lor.

Noua ediție a programului Rabla pentru electrocasnice a debutat vineri cu mai multe noutăți. Bugetul ediției din acest an este de 75 de milioane de lei, aproape dublu faţă de sesiunea din 2019. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, se așteaptă să existe 200.000 de beneficiari.