Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Proiecte pentru dezvoltare la Camera de Comerţ şi Industrie a României: Parteneriatul public-privat, în contextul noii legislații pe achizițiile publice (VIDEO)

Proiecte pentru dezvoltare la Camera de Comerţ şi Industrie a României: Parteneriatul public-privat, în contextul noii legislații pe achizițiile publice (VIDEO)

Un articol de: B1 TV - 07 Iul 2016, 16:31
Economic

În România ultimilor ani, sistemul parteneriatului public privat nu s-a bucurat de un cadru legislativ favorabil, menit să genereze investiţii în proiecte pentru dezvoltarea economică. În cadrul noii legislaţii privind achiziţiile publice, Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a invitat reprezentanţi ai statului, dar şi din mediul privat pentru a dezbate acest mecanism în vederea unei colaborări de succes între cele două sectoare, informează B1 TV.

Există o piaţă a parteneriatului public privat în România? Dacă până acum această întrebare rămânea fără răspuns şi fără perspective reale, în contextul noii legislaţii privind achiziţiile publice, PPP-ul prinde conturul unui sistem menit să încurajeze şi să ofere proiecte benefice pentru dezvoltarea economică.

Proiecte pentru dezvoltare: Parteneriatul public-privat, în contextul noii legislații pe achiziții publice

”Vorbim de o lege care există în Parlament, din câte știu eu, este pe la Comisia Juridică. Este o lege care a trecut de vreo trei ori de Camera Deputaților, de vreo două ori de Senat, a vizitat și Președinția, a vizitat și Curtea Constituțională, s-a întors la comisii. Cred că ar trebui, odată ce începe noua sesiune legislativă, să fie pusă ca prioritate. A fost un minus că am rămas cam singura țară care nu are o lege clară a PPP-ului. A nu se înțelege că pachetul acesta de legi cu achizițiile și concesiunile înlocuiește această lege a PPP-ului. Legea PPP-ului are prevederi speciale pe care le vedem că funcționează în foarte multe țări europene”, a declarat Mihai Daraban, președinte al CCIR.

Evenimentul organizat de CCIR a reprezentat, în premieră, spaţiul şi momentul în care susţinerea şi dezvoltarea acestor tipuri de parteneriate a întrunit atât reprezentanţi ai statului, cât şi ai sectorului privat.

”Eu zic că această lege a Parteneriatului public-privat se înscrie cu brio într-un proiect de țară al României pentru că la ceea ce ne-am propus (...) e nevoie și de acest ceva în plus, de această lege, tocmai pentru a putea promova. Și rolul Camerei de Comerț este, până la urmă, de a promova mediul de afaceri și mediul de business în țară, dar mai ales în străinătate”, a mai spus Mihai Daraban.

 

Citeşte mai multe despre:   lege
 
 
 
Loading...