?>
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Proiectul de buget, pe repede înainte în Parlament: Amendamente pot fi depuse doar până luni la ora 12:00. Programul dezbaterilor

Proiectul de buget, pe repede înainte în Parlament: Amendamente pot fi depuse doar până luni la ora 12:00. Programul dezbaterilor

Un articol de: B1.ro - 11 Feb 2019, 11:01
Foto: Inquam Photos / George Calin Economic

După ce au întârziat până în februarie cu aprobarea unui proiect de buget în Guvern, acum PSD-ALDE grăbesc aprobarea lui în Parlament. Parlamentarii au primit termen până luni la ora 12 pentru a depune amendamentele la forma ce a trecut vineri de executiv.

Până la ora 14.00 acestea ar trebui să fie centralizate, iar comisiile de specialitate din Parlament vor da avize luni, de la ora 15.00. Marți și miercuri comisiile de buget-finanțe din Senat și Camera Deputaților vor elabora rapoartele, acestea urmând a fi depuse la Birourile permanente reunite miercuri, la ora 15.00.

Apoi, şedința comună a celor două camere ale Legislativului pentru dezbaterea și adoptarea proiectului bugetului de stat pe 2019 va începe miercuri, la ora 16.00, iar votul final este programat vineri.

Ultima variantă a textului legii bugetului de stat pe 2019 prevede venituri puțin mai mici, cu 184,5 milioane lei, respectiv cu 0,11%, la 164,5 miliarde lei. În schimb, creditele bugetare, adică cheltuielile, au fost mărite cu 1,1 miliarde lei, la 200 miliarde lei. De asemenea, creditele de angajament au fost reduse mai mult, cu 4,62 miliarde lei, la 258,7 miliarde lei. Deficitul bugetar a fost majorat cu 1,3 miliarde lei, la peste 36,1 miliarde lei.

 
 
 
Loading...