Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Proiectul de lege al lui Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae, prin care BNR trebuia să aducă în țară rezerva de aur de 60 de tone, a fost respins de Camera Deputaților

Proiectul de lege al lui Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae, prin care BNR trebuia să aducă în țară rezerva de aur de 60 de tone, a fost respins de Camera Deputaților

Un articol de: George Lupu - 27 Apr 2021, 13:23
Proiectul de lege al lui Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae, prin care BNR trebuia să aducă în țară rezerva de aur de 60 de tone, a fost respins de Camera Deputaților Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea Economic

Proiectul de lege iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae prin care Banca Naţională a României (BNR) ar fi fost obligată să aducă în ţară aproape toată rezerva de aur ţinută în Londra, la Banca Angliei, a fost respins marți de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Rezerva de aur, de peste 60 de tone, se află în prezent în Londra şi este administrată de Banca Naţională a României (BNR). Scopul său este de a ajuta România în cazul împrumuturilor externe, reprezentând o garanţie a credibilităţii ţării noastre. 

Liviu Dragnea a atacat toate instituţiile statului român, inclusiv Banca Naţională a României, propunând legi care să slăbească justiţia şi economia. Respingem astăzi, după doi ani de luptă legislativă, încă o aberaţie marca Dragnea/PSD.

Rezerva de aur a României rămâne în siguranţă, atât în ţară cât şi în instituţii internaţionale, unde asigură credibilitatea noastră pe pieţele de capital”, a afirmat Cosette Chichirău, deputată USR PLUS.

Potrivit proiectului, la dorinţa infractorului Liviu Dragnea, BNR ar fi fost obligată să repatrieze circa 91% din aurul depozitat în străinătate, adică aproape 56 de tone. Parlamentarii USR s-au opus proiectului încă de la depunerea în Parlament.

Citeşte mai multe despre:   Liviu Dragnea,   Serban Nicolae,   BNR