Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Țigările, în topul produselor agroalimentare procesate exportate de producătorii din România

Țigările, în topul produselor agroalimentare procesate exportate de producătorii din România

Un articol de: B1 TV - 12 Oct 2013, 18:49
Țigările, în topul produselor agroalimentare procesate exportate de producătorii din România Economic

În cel mai bun an agricol din ultima perioadă, după cum anunță autoritățile, cea mai mare valoare per produs la export în categoria mărfurilor agro-alimentare procesate au avut-o țigările! Producătorii români au exportat țigarete de aproximativ 227 milioane de euro în primele șase luni. Nici măcar carnea și produsele din carne nu se apropie de performanțele tutunului, la export în primul semestru plecând marfa în valoare de 164 milioane de euro, potrivit statisticii Ministerului Agriculturii.

Într-un top 20 al produselor agroalimentare procesate exportate de producătorii din țara noastră, primele trei locuri, după valoarea exporturilor sunt ocupate de țigări- 227 milioane euro, carne și produse din carne procesată- 163 milioane de euro și ulei de floarea soarelui - 72 milioane euro, după cum notează Ziarul Financiar. Trei produse care au valorat 460 milioane de euro la export, dintr-un total de 1,84 miliarde de euro, nivel la care s-au ridicat toate exporturile agro alimentare ale țării noastre.

În topul alcătuit de Ziarul Financiar, pe locul patru în topul exporturilor de produse procesate au fost produsele de brutărie și pastele, cu valori de 37,6 milioane de euro, în timp ce exporturi de 34,6 milioane de euro au fost realizate de produse din categoria "altele".

În top 10 pe 2012, potrivit ziarului financiar se regăsesc 7 traderi de materii prime agricole și trei producători de țigări.

Cerealele au intrat anul acesta în atenția Consiliului Concurenței care a declanșat o anchetă în piață, după ce prețul acestora a scăzut cu aproape 50% față de valorile anului trecut. Numai in primele 6 luni exportul de cereale - grâu, porumb și floarea soarelui - a ajuns la 748 milioane de euro, după cum reiese din datele Ministerului Agriculturii.

Top produse agroalimentare procesate exportate

1.Țigări - 227 milioane euro

2.Carne și produse din carne procesată -163,5 milioane euro

3.Ulei de floarea-soarelui -72 milioane de euro

Top produse agroalimentare procesate exportate

4.Produse de brutărie și paste 37,6 milioane euro

5.Altele - 34,6 milioane de euro

6.Bere, vinuri și băuturi alcoolice-30 milioane euro

Export cereale Semestru I 2013

Grâu: 295 milioane de euro

Porumb: 243,4 milioane de euro

Floarea soarelui: 209,6 milioane de euro

Citeşte mai multe despre:   exporturi,   tigari,   Ministerul Agriculturii