Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Timişoreanul care a dat lovitura cu ARDEI IUŢI: Un kilogram poate costa zeci de mii de dolari!

Timişoreanul care a dat lovitura cu ARDEI IUŢI: Un kilogram poate costa zeci de mii de dolari!

Un articol de: - 03 Mai 2018, 14:12
Timişoreanul care a dat lovitura cu ARDEI IUŢI: Un kilogram poate costa zeci de mii de dolari! Economic

Aji Charapita este considerat cel mai scump ardei iute din lume, un kilogram costând între 11.000 şi 25.000 de dolari. Iar Adrian Orza, consilier local independent din Timişoara, mare pasionat de agricultură bio, a reuşit să îl cultive cu succes.

Pare ireal preţul. Nici mie nu îmi vine să cred. Dar din ce am citit pe internet, atâta costă. Pe mine m-a interesat însă să am noi soiuri inedite, mi-au plăcut forma lor. Am primit seminţele de la o prietenă din America. E prima dată când încerc şi am văzut că au germinat puţine. Au germinat cam 15. Sper să crească şi ardeii. Am reuşit şi cu alte soiuri complicate, cred că reuşesc şi cu acestea. Am înţeles că sunt câţiva cultivatori şi în Europa, care livrează unor restaurante de lux. Se caută acum arome mai deosebite. Sunt şi destui de iuţi după gradul de capsaicină, undeva la 100.000. Se pare că au şi aromă deosebită”, a declarat Orza pentru Adevărul.

Ardeii provin din Peru, iar de abia de câţiva ani au început să fie cultivaţi şi în Europa, însă cu mare dificultate. Acestea diferă de celelalte soiuri de ardei iuţi, având forma unor boabe de mazăre, fiind un soi de ardei foarte căutat de restaurantele de lux, care îl preferă livrat sub formă de boia.

Urmând zicala „dar din dar se face rai”, Adrian Orza a trimis mai multe din soiurile de ardei pe care le cultivă pe Insula Athos şi, în general, când cineva i-a cerut seminţe, a fost generos.

Fostul viceprimar al Timişoarei, vreme de 12 ani, în administraţia Ciuhandu, este pe cale să implementeze un proiect european de agricultură eco, care acum este încă în faza finală birocratică.




 

 

 


 Ce tragedie! Nouă persoane AU MURIT după ce au MÂNCAT acest PREPARAT! NU există antidot pentru asta

Citeşte mai multe despre:   Aji Charapita,   Adrian Orza,   ardei