Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Totul despre programul IMM Invest: Guvernul asigură până la 90% din valoarea creditului. Care sunt condițiile pentru accesarea fondurilor

Totul despre programul IMM Invest: Guvernul asigură până la 90% din valoarea creditului. Care sunt condițiile pentru accesarea fondurilor

Un articol de: George Lupu - 22 Oct 2020, 13:19
Totul despre programul IMM Invest: Guvernul asigură până la 90% din valoarea creditului. Care sunt condițiile pentru accesarea fondurilor Economic

Programul IMM Invest este cel mai mare program de susţinere a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România, demarat în ultimii 30 de ani.

 

Ce este programul IMM Invest

 

Prin intermediul său guvernul asigură până la 90% din valoarea creditului, dobânda creditelor este subvenţionată integral de stat cel puţin până la final de an, zero comisioane legate de garanţia statului, zero comision de rambursare anticipată a creditului, iar perioada de acordare a garanţiei este de până la 72 de luni.

Valoarea creditelor IMM Invest utilizate până la finalul lunii august a ajuns la 2,58 mld. de lei, conform datelor furnizate de Fon­dul Naţional de Garantare a Credite­lor pentru IMM-uri (FNGCIMM). În total, mai mult de 18.000 de companii au primit acord de finanţare de la debutul programului de finanţare.

Potrivit zf.ro, cele mai multe cereri de finanţare aprobate au fost depuse de microîntreprinderi, peste 10.000, iar creditele aprobate pentru acest tip de companii au o valoare totală de 4,45 mld. lei, dintre care 1,74 mld. lei pentru capital de lucru, iar 2,7 mld. lei pentru spre investiţii.

De la operaţionalizarea programului IMM Invest România, în luna mai 2020, până la data de 06.10.2020 au fost aprobate 18.168 credite IMM Invest, valoarea totală a finanţării fiind de 13.850.974.524 lei.

 

Fonduri accesate în contextul pandemiei de coronavirus

 A început să-și renveze casa, dar după ce a dărâmat un perete a încremenit. Ce a găsit acolo, i-a șocat pe toți (FOTO)

IMM Invest este un program guvernamental care ajută firmele mici şi mijlocii afectate de criza pandemiei de COVID-19 să asigure capital de lucru şi de investiţii în contextul economic actual. Prin intermediul acestui program, statul garantează până la 90% din valoarea creditelor obţinute de firme de la bănci.

În cadrul programului IMM Invest s-au înscris 22 de bănci finanţatoare care vor acorda credite/linii de credit pentru investiţii în valoare de până la 10 mil. lei, durata finanţării fiind de până la 72 de luni.

Programul IMM INVEST ROMANIA a fost aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2017, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 209/2018.

În contextul pandemiei COVID, această ordonanţă de urgenţă a fost ulterior modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2020 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 42/2020, prin care au fost aduse o serie de îmbunătăţiri menite să asigure creşterea flexibilităţii şi accesului la finanţare a beneficiarilor programului.

 

Citeşte mai multe despre:   IMM Invest,   credite