Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Amendă URIAŞĂ pentru Uber în România. Zeci de mii de oameni AFECTAŢI

Amendă URIAŞĂ pentru Uber în România. Zeci de mii de oameni AFECTAŢI

Un articol de: B1.ro - 20 Iun 2018, 10:44
Amendă URIAŞĂ pentru Uber în România. Zeci de mii de oameni AFECTAŢI Economic

Uber s-a ales cu o amendă drastică din partea autorităţilor române din cauza unui incident de securitate privind datele personale ale utilizatorilor. 
Compania trebuie să plătească acum 200.000 de lei pentru că nu a notificat la timp nici autorităţile, nici clienții afectați, deși avea cunoștință de acest incident încă din 2016, când a avut loc, anunţă profit.ro. Indidentul ar fi afectat datele a 30.000 de utilizatori.

Uber Systems România a contestat procesul verbal de constatare/sancționare nr. 20297 emis de ANSPDCP la data de 22.05.2018. Prin procesul verbal de constatare/sancționare menționat anterior, Uber a fost sancționat cu amendă în cuantum total de 200.000 lei pentru neîndeplinirea obligației de informare prevăzute la articolul 3, aliniatul (6) din Legea 506/2004, conform articolului 13, aliniatul 1, litera c) din Legea 506/2004, întrucât Uber Systems Romania SRL nu a îndeplinit obligația de informare, prin notificarea fără întârziere către ANSPDCP a încălcării securității datelor cu caracter personal, deși operatorul investigat avea cunoștință de acest incident de securitate așa cum este definit de Legea 506/2004, precum și de obligațiile legale aflate în sarcina sa, încă din data de 14.11.2016”, a transmis Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Uber Systems România a contestat, însă, sancțiunea în instanță.

Compania mai este acuzată că nu i-a înștiințat nici pe clienții afectați de incidentul de securitate.
Reprezentanții Uber România contestă și acest argument. Ei confirmă că Uber s-a confruntat, într-adevăr, cu un incident de securitate în 2016, dar spun că a fost anunțat în noiembrie 2017.

Compania susține că, în urma incidentului de securitate din 2016, nu au fost descărcate informații precum istoricul localizărilor curselor, numerele de card, conturi bancare sau datele de naștere.


 

Citeşte mai multe despre:   Uber,   ANSPDCP