Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Un gigant energetic se retrage din România! Grupul ceh CEZ a anunțat că termenul până la care își propun să vândă activele

Un gigant energetic se retrage din România! Grupul ceh CEZ a anunțat că termenul până la care își propun să vândă activele

Un articol de: B1.ro - 13 Aug 2019, 14:40
Foto: pixabay.com Economic

Grupul ceh CEZ a anunțat că dorește să vândă activele din unele țări din Europa de Est, inclusiv din România până la finalul anului 2022.

“Finalizarea vânzării activelor din Bulgaria, vânzarea activelor din segmentul de generare și distribuție din România, Polonia și Turcia.

Scopul nostru este să vindem aceste active până la finalul anului 2022. Aceste active au contribuit la rezultatul EBITDA din 2018 al grupului cu 5,5 miliarde CZK (coroane cehe)”, se arată într-un raport cu rezultatele semestriale ale grupului ceh CEZ, potrivit economica.net.

Cehii deţin în România nouă companii. Cele mai importate sunt una dintre cele opt distribuţii de energie electrică (Oltenia), firma de furnizare CEZ Vânzare (1,4 milioane de clienţi) şi parcul eolian de la Fântânele-Cogealac (600 MW), cel mai mare parc eolian de uscat din Europa.

Citeşte mai multe despre:   romania,   cez
 
 
 
Loading...