Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Un nou parc și faleză modernizată la Mangalia, din fonduri europene

Un nou parc și faleză modernizată la Mangalia, din fonduri europene

Un articol de: - 10 Iun 2015, 19:12
Un nou parc și faleză modernizată la Mangalia, din fonduri europene Foto: radioconstanta.ro Economic
Un parc pe o suprafață de trei hectare va fi înființat la Mangalia, iar faleza veche a orașului va fi modernizată până la sfârșitul anului, cu fonduri europene în valoare de aproximativ 35 milioane de lei. Contribuția Primăriei Mangalia va fi ăn cazul celor două proiecte de 2% din valoarea lucrărilor.

Ambele contracte ale proiectelor cu finanțare europeană, Parcul Evergreen și Aleea Teilor, au fost semnate, miercuri, la sediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud — Est din Brăila.
Acestea se află printre ultimele proiecte finanțate în regiunea Sud-Est, pe Programul Operațional Regional 2007-2013, potrivit primarului Mangaliei.

Proiectul Aleea Teilor vizează modernizarea vechii faleze a orașului, pe o distanță de 1,5 kilometri, și are o valoare de aproximativ 17,5 milioane de lei, iar parcul Evergreen va fi amenajat pe o suprafață de circa trei hectare, pe locul unei foste stații de betoane, valoarea proiectului ridicându-se la 17 milioane de lei.

Parcul va cuprinde alei de promenadă, fântână arteziană, piste pentru role, locuri de joacă, un pavilion și diferite tipuri de plante și copaci.

"Conform documentației tehnice, fondurile UE vor fi folosite pentru înființarea unei zone de promenadă, crearea unui punct de belvedere, amenajarea unei fântâni arteziene, locuri de joacă și spații verzi, cu menținerea vegetației existente", a menționat Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia, citat de Agerpres.

În prezent, sunt în desfășurare procedurile de achiziție a lucrărilor, conform reglementărilor legale în vigoare.