Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Economistul-şef al BNR: Cei 7 administratori din Pilonul II de pensii se gândesc să se RETRAGĂ din România din cauza 'ordonanţei lăcomiei'

Economistul-şef al BNR: Cei 7 administratori din Pilonul II de pensii se gândesc să se RETRAGĂ din România din cauza 'ordonanţei lăcomiei'

Un articol de: B1.ro - 25 Feb 2019, 11:36
Economistul-şef al BNR: Cei 7 administratori din Pilonul II de pensii se gândesc să se RETRAGĂ din România din cauza 'ordonanţei lăcomiei' Foto: captură Youtube Economic

Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), susţine că ordonanţa 114/2018 ("ordonanţa lăcomiei") afectează atât de mult activitatea administratorilor de pensii private din Pilonul II, încât majoritatea lor, dacă nu toţi, se gândesc să se retragă de pe piaţa locală.

"OUG 114 le cere administratorilor fondurilor de pensii să aducă pe parcursul unui singur an majorări de capital de circa 800 milioane de euro, de 11 ori mai mult. Totodată, această sumă este de 2 ori mai mare decât suma tuturor comisioanelor brute încasate înultimii 11 ani. În acelaşi timp, OUG 114 reduce cu 70% nivelul maxim al comisioanelor ce pot fi percepute. În aceste condiţii, din ce înţeleg eu din discuţiile cu Asociaţia Pensiilor Private că marea majoritate, dacă nu cumva toate cele 7 societăţi se gândesc să se retragă din România", a declarat Valentin Lazea, în cadrul unei conferinţe de specialitate, potrivit zf.ro.

Economistul a vorbit şi despore efectele negative pe care le are controversata ordonanţă asupra pieţei de capital din România.

"BNR a sprijinit constant eforturile BVB (Bursa de Valori Bucureşti, n.r.) în încercarea de a promova la stadiul de frontieră la stadiul de emergentă ceea ce ar permite o creştere substanţială a volumului investiţiilor. Din păcate, efectele OUG 114 par să încetinească, dacă nu chiar să inverseze acest proces de ajungere a bursei la stadiul de piaţă emergentă", a atras atenţia Lazea.

Potrivit economistului, sunt afectate trei categorii de interese și anume: investițiile pe bursă, pensii decente pentru 7 milioane de participanți și finanțarea Guvernului de către fondurile de pensii. 

Citeşte mai multe despre:   Valentin Lazea,   BNR,   OUG 114/2018