Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Vânzările Dacia în Germania au urcat cu 8,8% în primele nouă luni, de trei ori mai rapid decât piaţa

Vânzările Dacia în Germania au urcat cu 8,8% în primele nouă luni, de trei ori mai rapid decât piaţa

Un articol de: - 06 Oct 2014, 13:52
Economic

Vânzările Dacia în Germania au crescut cu 8,8% în intervalul ianuarie-septembrie din acest an, la 37.500 de maşini, informează Mediafax.

Avansul înregistrat este de trei ori mai rapid decât cel de 2,9% al pieţei, care a ajuns la 2,28 milioane de unităţi.

În pofida creşterii vânzărilor, cota de piaţă a Dacia în Germania a coborât la 1,6% în perioada ianuarie-septembrie, faţă de 1,7% în primele opt luni ale anului, potrivit datelor biroului german de înmatriculări auto.

Cel mai mare avans din primele nouă luni a fost consemnat de Jeep, cu o urcare a vânzărilor de 40,2%, la 6.809 de autoturisme.

În luna septembrie, înmatriculările Dacia au consemnat una dintre cele mai importante creşteri dintre mărcile prezente pe piaţa germană, de 22,9%, la 3.308 unităţi, faţă de aceeaşi lună din 2013.

Germania este a doua piaţă ca mărime pentru Dacia, după Franţa.

Citeşte mai multe despre:   Germania,   Dacia
 
 
 
Loading...