Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Economic Vrei să accesezi un credit ipotecar în această perioadă? Iată câteva idei de care să ții cont

Vrei să accesezi un credit ipotecar în această perioadă? Iată câteva idei de care să ții cont

Un articol de: - 28 Iul 2020, 11:43
Vrei să accesezi un credit ipotecar în această perioadă? Iată câteva idei de care să ții cont Economic

Recenta criză sanitară ne-a făcut mai atenți la sănătate, dar și la propriile priorități. Suntem mai atenți cu cheltuielile, conștientizând importanța unor rezerve pe care să le păstrăm la îndemână pentru perioadele în care familia noastră ar putea fi afectată de o eventuală criză economică.

În același timp, perioada de izolare ne-a arătat tuturor cât de importantă este propria locuință. O casă în care să ne simțim bine, acel „acasă” în care să revenim cu drag. O casă în care să ne putem, eventual, instala biroul – pentru că mulți dintre angajați lucrează acum de acasă și o vor face în continuare, pentru o perioadă lungă de timp.

Cum ar trebui să fie noua noastră casă? Idealul ar putea fi o casă pe pământ, cu ceva teren... sau un apartament cu o terasă ceva mai mare și cu un spațiu care să poată fi configurat ca birou.

Trebuie să găsim însă un echilibru între acest ideal și posibilitățile noastre. Soluția creditelor ipotecare este pentru mulți dintre noi singura variantă prin care putem avea o casă a noastră.

Poate că ai testat și înainte de pandemie un calculator de rate pentru Prima Casă (program care va fi relansat cu o denumire nouă și în condiții diferite în perioada următoare) sau cel al unui credit ipotecar obișnuit, pentru a vedea ce tip de casă poți achiziționa. Un pic de prudență nu strică în această perioadă, visele noastre însă nu ar trebui să ia o pauză.

 

Este momentul potrivit pentru a accesa un credit ipotecar?

Într-o perioadă în care multe persoane și-au văzut veniturile afectate, este normal să ne punem o asemenea întrebare. Este momentul să ne gândim la un credit cu ipotecă? E soluția unui credit cea mai bună pentru noi?

Sunt întrebări la care este bine să răspunzi cu cea mai mare atenție. Într-o perioadă de incertitudine economică, mulți dintre noi aleg să fie prudenți și să facă un pas înapoi.Lovitură în televiziune! Transferul lui Mircea Badea...

O analiză a situației financiare personale este însă cea mai in măsură să îți arate dacă poți sau nu să accesezi în acest moment un credit pe termen lung – așa cum este un credit de nevoi personale cu ipotecă sau un credit de investiții imobiliare cu garanție ipotecară sau unul ipotecar. Ia în calcul economiile familiei, ce pot constitui avansul la credit, dar și capacitatea ta lunară de a economisi.

Cât de stabile sunt veniturile voastre? În cazul în care ar apărea probleme, unul dintre voi sau chiar amândoi și-ar putea găsi un job nou sau o activitate care să compenseze micșorarea veniturilor? Puteți păstra un fond de rezervă, care să vă permită să acoperiți ratele și cheltuielile de bază până în momentul în care acest lucru se va întâmpla? Care sunt celelalte datorii ale familiei?

Dacă răspunsurile la aceste întrebări sunt încurajatoare și situația financiară a familiei este una stabilă, e o idee bună să treci la etapa următoare. Aceasta este identificarea unui credit ipotecar avantajos.

 

Creditul ING Ipotecar, cu dobândă fixă sau variabilă, în funcție de preferințe

Pentru ca tu să poți alege cea mai bună variantă pentru tine, ING Bank îți propune ING Personal, creditul ipotecar în două variante. Poți opta pentru ING Ipotecar 7 fix, creditul cu dobândă fixă în primii 7 ani.

Îți faci mai ușor socotelile atunci când dobânda este fixă, iar perspectiva este mai optimistă atunci când ai una dintre cele mai bune dobânzi de pe piață: începe de la de la 4.7% pe an. Dacă vii cu un avans de cel puțin 25%, dobânda plătită va fi chiar mai mică, redusă cu 0,5%.

Cealaltă variantă a creditului ING Ipotecar are o dobândă variabilă, și aceasta foarte avantajoasă.

Un avantaj în plus al creditelor ipotecare ING Bank este ușurința cu care vei gestiona relația cu banca: operațiunile le vei face prin ING Home’Bank, fără vizite la bancă și cozi la ghișee.