Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment 1 Mai muncitoresc, pe litoralul românesc: Peste 20.000 de turişti merg la mare

1 Mai muncitoresc, pe litoralul românesc: Peste 20.000 de turişti merg la mare

Un articol de: - 30 Apr 2011, 12:40
Foto: bzi.ro Eveniment

Peste 20.000 de turişti se află pe litoralul românesc în acest weekend, cei mai mulţi alegând să-şi petreacă ziua de 1 Mai în Mamaia şi în câteva staţiuni din sudul litoralului. Potrivit preşedintelui Asociaţiei Litoral şi ANAT, Corina Martin, aproximativ 20.000 de turişti vor petrece 1 Mai pe litoralul românesc.

"Estimăm că pe litoral se află aproximativ 20.000 de turişti, iar majoritatea au ales Mamaia, Costineşti şi Vama Veche", a afirmat Corina Marti, citat[ de Mediafax. 

Oficialul a declarat că deşi litoralul este principala destinaţie turistică a ţării, totuşi nu beneficiază din partea statului de investiţii în infrastructură şi agrement.

"Mamaia este staţiunea numărul unu a României, iar această alegere este făcută de către turişti. Litoralul este destinaţia turistică majoră a României şi este de neînţeles că nu beneficiază de prioritate din partea statului pentru stimularea investiţiilor în infrastructură turistică şi de agrement”, a explicat Corina Martin.

Anul acesta, Asociaţia Litoral a lansat 1 Mai cu sloganul “o 9atitudine pe Litoralul Romanesc - Tot ACASA e mai bine !”, sperând să promoveze turismul românesc.

Turiştii care au venit la mare vor avea parte de concerte şi de alte distracţii. În staţiunea Mamaia,  în faţa Hotelului Rex, vor avea loc sâmbătă şi duminică concerte de muzică uşoară şi populară, iar în nordul staţiunii, tinerii se vor putea bucura de concerte house.

În weekend, în Vama Veche şi Costineşti vor fi organizate mai multe concerte.

Tinerii sărbătoresc 1 mai pe litoral


Citeşte mai multe despre:   litoral,   1 mai,   mamaia
 
 
 
Loading...