Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment 1 miliard de doze de vaccin anti-coronavirus ar putea fi produse de Johnson & Johnson în 2021 / Se ia în calcul injectarea cu COVID-19 a unor voluntari sănătoși, pentru testare

1 miliard de doze de vaccin anti-coronavirus ar putea fi produse de Johnson & Johnson în 2021 / Se ia în calcul injectarea cu COVID-19 a unor voluntari sănătoși, pentru testare

Un articol de: Andrei Ștefan - 12 Aug 2020, 07:16
1 miliard de doze de vaccin anti-coronavirus ar putea fi produse de Johnson & Johnson în 2021 / Se ia în calcul injectarea cu COVID-19 a unor voluntari sănătoși, pentru testare sursa foto: pixabay Eveniment

Compania Johnson & Johnson (J&J) ar putea produce 1 miliard de doze din vaccinul său anti-coronavirus, în 2021, dacă acesta va trece cu brio toate testele clinice.

De asemenea, se ia în calcul injectarea cu COVID-19 a unor voluntari sănătoşi, dacă nu vor exista pacienţi suficienţi pentru testele finale, a anunțat un director al companiei, potrivit Reuters.

Din luna iulie, J&J a început un studiu clinic pe oameni, pentru a testa eficacitatea vaccinului său potenţial, după ce un studiu pe maimuţe a dat semne încurajatoare, oferind  o protecţie puternică dintr-o singură doză.

Studiile pe scară largă vor începe în luna octombrie, în Statele Unite şi America Latină, regiunile unde apar în prezent cele mai multe cazuri de îmbolnăviri, iar J&J preconizează niște rezultate edificatoare între sfârşitul acestui an şi jumătatea anului 2021, a declarat Johan Van Hoof, directorul pentru vaccinuri al Janssen, filiala belgiană a J&J.

 

Se ia în calcul injectarea cu COVID-19 a unor voluntari sănătoși

 

De asemenea, J&J ia în considerare infectarea cu noul coronavirus a unor voluntari sănătoși, pentru ca vaccinul candidat să fie testat pe ei, în cazul în care nu vor exista destui pacienți infectați pentru teste.

”Analizăm această posibilitate. Aceste studii implică probleme de etică care trebuie rezolvate înainte de a fi efectuate. De exemplu, ar trebui să fie disponibilă o terapie eficace împotriva bolii, pentru a minimiza riscurile pentru voluntarii expuşi la virus”, spune Van Hoof.

Acesta a mai precizat că producţia vaccinului a început deja, pentru a fi disponibil cât mai repede, dacă potențialul vaccin va trece ultimele teste. Astfel, mai multe milioane de doze vor fi gata până la începutul anului 2021, urmând ca până la sfârşitul anului  viitor să se ajungă la o capacitate de 1 miliard de doze.A văzut pe stradă un cerșetor cu un munte de bani în față. S-a apropiat de el și nu i-a venit să creadă când a aflat cine este

 

Vaccinul anti-COVID al companiei Moderna, în ultima fază a testelor clinice

 

Pe 27 iulie, compania americană Moderna a trecut la a treia și ultima fază a testelor clinice în vederea dezvoltării unui vaccin eficient împotriva virusului SARS-C0V-2, devenind astfel prima companie din lume care ajunge la această etapă, notează France24.

La studiu vor participa 30.000 de voluntari. Jumătate dintre aceştia vor primi o doză de 100 de micrograme, iar ceilalţi un placebo, dorindu-se să se determine dacă vaccinul este sigur şi previne infecţia cu COVID-19, iar dacă o persoană este infectată, se va stabili dacă vaccinul poate preveni avansarea simptomelor, transmite Reuters.

Vaccinul Moderna împotriva COVID-19 ar putea fi gata pentru utilizare pe scară largă până la sfârșitul acestui an, la un preț cuprins între 32 și 37 de dolari per doză.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a mai informat că alte şase vaccinuri anti-COVID-19 se află în stadii avansate şi în a treia fază de testare. Dintre acestea, amintim vaccinurile companiei americane Pfizer, ale companiei britanice AstraZeneca (în colaborare cu Universitatea Oxford) şi a trei laboratoare din China.

Citeşte mai multe despre:   Johnson & Johnson,   vaccin anti-Covid