Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Două luni de la primul caz de coronavirus în România. Ce s-a întâmplat cu tânărul din Gorj infectat

Două luni de la primul caz de coronavirus în România. Ce s-a întâmplat cu tânărul din Gorj infectat

Un articol de: Traian Avarvarei - 26 Apr 2020, 10:05
Două luni de la primul caz de coronavirus în România. Ce s-a întâmplat cu tânărul din Gorj infectat Eveniment

Au trecut cinci luni de la apariția primelor cazuri de coronavirus în lume și două luni de la primul caz de coronavirus în România.


 

Două luni de la primul caz de coronavirus în România


 

Pandemia de COVID-19 a ajuns în țara naostră la finele lunii februarie. Mai exact, în data de 25 februarie, un tânăr de 25 de ani, care a intrat în contact cu un italian de 71 de ani venit în țara noastră, în perioada 18-22 februarie, pentru afaceri și pentru a vizita rudele soției, o femeie cu cetățenie română, a fost confirmat cu coronavirus.

A fost primul caz de infecție cu SARS-CoV-2 din România, iar de atunci au trecut două luni.



 

Cum a fost depistat primul caz de coronavirus în România, în urmă cu două luni

 

 

Italianul a făcut mai multe vizite în județul Gorj, unele pentru afaceri, așa cum aminteam mai devreme. Nimeni nu bănuia că cetățeanul italian ar putea fi infectat cu coronavirus, mai ales că la data respectivă pandemia nu izbucnise nici în țara sa.

După câteva zile petrecute pe meleagurile noastre și întors în Italia, acesta a început să se simtă rău. A fost internat, iar autoritățile au convirmat infectarea sa cu COVID-19.

Ulterior, autoritățile române au demarat o anchetă epidemiologică în Gorj, iar bărbatul de 25 de ani a fost depistat pozitiv.

Acesta a fost asimptomatic pe toată perioada de incubație. El a fost transportat la data respectivă cu izoleta la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din Capitală.

De asemenea, familia bărbatului a fost izolată la domiciliu până la împlinirea perioadei de incubaţie a virusului, de 14 zile.

Ulteior, bărbatul a fost de mai multe ori testat negativ și a fost externat.


 

 

Cum a evoluat epidemia de coronavirus în județul Gorj


 

 

La două luni de la primul caz de coronavirus, județul Gorj este printre puținele cu sub 20 de cazuri de pacienți infectați cu noul coronavirus.

Mai exact, potrivit ultimei raportări al Grupului de Comunicare Strategică, în județul Gorj erau doar 17 oameni diagnosticați pozitiv cu COVID-19.

 


 

Bilanțul victimelor noului coronavirus, la două luni de la primul caz de coronavirus în România


 

 

În țara noastră au fost confirmați pozizitiv cu COVID-19, până la ora transmiterii acestei știri, 11.036 de persoane. Dintre acestea, 3.054 au fost declarate vindecate și au fost externate.

Totodată, autoritățile anunță că un număr de 608 de persoane cu COVID-19, majoritatea cu comorbidități, au decedat, în timp ce 236 rămân internate în secțiile de terapie intensivă din țară.

Grupul de Comunicare Strategică mai precizează că, la nivel național, sunt în carantină instituționalizată 11.775 de oameni, iar alte 24.052 sunt în izolare la domciliu, sub monitorizare medicală.

Până la ora actuală, în țară au fost prelucrate 136.518 de teste.

De asemenea, reamintim că România rămâne în carantină până la jumătatea lunii mai.


 

Coronavirus în lume

 

 

De la depistarea primelor cazuri de coronavirus în China, în urmă cu cinci luni, peste 2,4 milioane de oameni s-au infectat cu acest nou virus. Dintre acestea, peste 620.000 de persoane s-au vindecat.

Autoritățile din întreaga lume anunță că 165.000 de oameni au murit din cauza complicațiilor suferite ca urmare a infectării cu coronavirus.


 


 


 


 


 

Citeşte mai multe despre:   COVID-19,   coronavirus