Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment 5 reguli de aur pentru o carieră de succes

5 reguli de aur pentru o carieră de succes

Un articol de: - 07 Iul 2020, 21:51
5 reguli de aur pentru o carieră de succes Sursă foto: Pexels.com Eveniment

Există o mulțime de întrebări și posibile răspunsuri legate de ce definește de fapt o carieră de succes. La fel, există sute de abilități pe care le poți dobândi și nenumărate drumuri care te pot duce spre cele mai bune rezultate în viața profesională. Însă, există o singură trăsătură comună care definește toți indivizii cu vieți profesionale împlinite: indiferent de background, domeniu de activitate sau circumstanțe, toți și-au cultivat o serie de obiceiuri comune pe care le urmează zi de zi. Acest set de obiceiuri le definește personalitatea și pavează drumul spre succes. O rutină repetată zilnic dă rezultate aproape miraculoase în timp și te ajută să-ți atingi cu succes toate obiectivele profesionale.

Iată, așadar, care sunt cele 5 obiceiuri pe care ar trebui să le introduci în rutina zilnică, dacă și tu îți dorești o viață profesională de succes:

  1. Învață… să nu te oprești din învățat

Cunoștințele și abilitățile pe care le dobândești sunt unelte care te ajută să obții un venit mai bun și să-ți îndeplinești obiectivele profesionale. Tocmai de aceea, fă o prioritate din a le dezvolta constant. Primul pas este să… te lași învățat. Fii deschis la critici și încearcă să furi de la persoanele din jurul tău. Citește zilnic. Caută-ți un mentor în companie. Profită de orice ocazie de a-ți exersa abilitățile sau de a asimila unele noi. Fă o regulă ca azi să fii mai bun decât ieri și mâine mai bun decât azi. Un exemplu concret? Limba engleză este o necesitate la aproape orice job. Însă poate nu ai exersat-o suficient și nici nu-ți place că noi colegii, poate la început de carieră (generațiile care vin din urmă s-au născut practic bilingve), excelează la acest capitol, spre deosebire de tine. Nu fă o tragedie din asta. Există numeroase moduri, unele chiar relaxate, prin care îți poți îmbunătăți vocabularul și pronunția. Citește cărți în limba engleză și renunță la subtitrările în română atunci când urmărești filmele și serialele favorite. Aceste obiceiuri simple, combinate poate cu niște cursuri de limba engleză, cum sunt cele de aici, te pot ajuta să ajungi în timp record la performanțele colegilor tăi atunci când vine vorba de limba engleză. Iar strategia poate fi aplicată pentru orice abilitate la care simți nevoia să mai lucrezi.

  1. Învață că resursele de voință sunt limitate

Nu ai resurse nelimitate de voință și energie mintală. Prea multe decizii luate într-un interval de timp prea scurt îți pot afecta abilitatea de a decide rapid. Gândește-te la Steve Jobs. A ales să poarte celebra „uniformă” formată din jeanși lejeri și o bluză neagră pe gât nu din comoditate, ci pentru a-și elibera energia cognitivă de decizii minore și lipsite de importanță, păstrând-o astfel pentru lucrurile cu adevărat importante. Gândește-te la un set de astfel de măsuri care ți-ar putea ușura rutina deciziilor zilnice, în funcție de domeniul în care activezi, și încearcă să le transformi în obiceiuri. Durează aproximativ o lună procesul.

  1. Învață cum să-ți sporești resursele de energie

Orice student la fizică îți va spune că energia pe care o ai contribuie foarte mult la succesul profesional. Cu cât mai multă, cu atât mai multe task-uri vei reuși să duci la bun sfârșit cu succes. Poți să îți crești resursa de energie printr-o viață activă, sport și o dietă sănătoasă. Energia mintală este și ea importantă și poate fi exersată cultivând relații cu familia, prietenii și investit puțin timp într-un hobby sau două.

  1. Învață importanța socializăriiLovitură în televiziune! Transferul lui Mircea Badea...

Învață cum să comunici eficient cu oamenii din jurul tău. Nu contează dacă ești introvertit sau extrovertit, socializarea este o artă care se poate învăța. Întreabă când nu știi sau nu înțelegi ceva. Mulțumește-i managerului pentru sfaturi. Învață cum să te „promovezi” pe tine și munca ta în fața angajatorului tău. Ascultă fără a judeca atunci când cineva încearcă să comunice. Ascultă când cineva încearcă să-ți ofere informații importante, care te-ar putea ajuta.

  1. Învață cum să separi serviciul de viața personală

Viața ta este multidimensională, însă ca să ai succes trebuie să înveți să trăiești în prezent. Altfel spus, separă viața personală de cea profesională. Nu lua cu tine frustrările din una și le transporta în cealaltă. În mod asemănător, fă diferența dintre colegi și prieteni și învață să-i tratezi diferit. Nu te implica în rezolvarea unor taskuri personale în timpul serviciului. Atunci când cele două planuri se întrepătrund rezultatul duce la luarea unor decizii de obicei proaste.

Tu ce tehnici aplici pentru a avea succes în viața profesională?