Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment 5G în România. Condiții impuse participanților la licitație. Compania chineză Huawei, scoasă de pe listă

5G în România. Condiții impuse participanților la licitație. Compania chineză Huawei, scoasă de pe listă

Un articol de: Andrei Ștefan - 05 Aug 2020, 18:06
5G în România. Condiții impuse participanților la licitație. Compania chineză Huawei, scoasă de pe listă Eveniment

Statul român face demersurile pentru licitaţia 5G, limitând accesul companiilor chineze în urma încheierii unui acord cu Statele Unite în acest sens. Licitaţia, iniţial planificată pentru 2019, a fost amânată din cauza lipsei legislaţiei.


Compania Huawei, exclusă din lista participanților la licitație


Noua legislaţie în implementarea rețelelor 5G pe teritoriul României se bazează pe un Memorandum de înţelegere, încheiat între România şi Statele Unite ale Americii, semnat la data de 20 august 2019, la Washington, după întâlnirea președinților Donald Trump şi Klaus Iohannis. Prin aceste măsuri, se dorește limitarea sau excluderea completă a companiei chineze Huawei la dezvoltarea reţelelor 5G în Europa. 

„Prin măsurile propuse se urmăreşte reducerea riscurilor la adresa securităţii naţionale şi apărării naţionale prin instituirea unui regim de autorizare a producătorilor de tehnologii, echipamente şi programe software destinate utilizării în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G”, se arată în proiectul Ministerului Transporturilor, care mai afirmă că „dezvoltarea tehnologiilor 5G poate crea premisele manifestării unor riscuri şi ameninţări interconectate, de natură a creşte complexitatea, incertitudinea şi volatilitatea mediului global de securitate, iar o gestionare precară a acestora ar putea conduce proliferarea şi redimensionarea unor ameninţări transfrontaliere, precum terorismul, hacktivismul, criminalitatea organizată”. 


Condiţiile impuse companiilor pentru licitația 5G


Companiile care doresc să participe la licitaţia pentru instalarea de tehnologie 5G în România vor primi un aviz conform al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT), acordat în termen de maximum 4 luni de la data solicitării. 

Apoi, fiecare participant la licitaţia 5G va depune o solicitare la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, respectiv o scrisoare de intenţie semnată de reprezentantul legal al producătorului, însoţită de date de identificare, structura de acţionariat a producătorului şi a grupului de societăţi din care face parte, inclusiv informaţii detaliate privind societatea-mamă. 
Ulterior, compania va depune o declaraţie pe proprie răspundere care să ateste că producătorul îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent, are o structură transparentă a acţionariatului, nu are cunoştinţă de un istoric de conduită corporativă neetică, se supune unui sistem juridic care impune practici corporative transparente. 

În urma instalării frecvențelor 5G, țara noastră ar putea încasa în jur de 2 miliarde de lei, potrivit estimărilor lui Sorin Grindeanu, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), notează Adevărul.


Președintele Iohannis, despre participarea Huawei la licitația pentru 5G


În ceea ce privește implementarea tehnologiei 5G în România, prin intermediul companiei chineze Huawei, României a declarat că ia în calcul securitatea națională, care este „asigurată împreună cu SUA și NATO”.

„Noi nu dorim să ajungem cu sisteme critice operate de firme care nu sunt de încredere”,a precizat Iohannis.

Gigantul chinez Huawei, cel mai mare producător de echipamente de telefonie mobilă din lume, este acuzat de SUA că ar spiona în favoarea regimului comunist din China. În mai 2019, președintele Donald Trump lansa un ordin executiv prin care le interzicea firmelor americane să folosească informații și tehnologie de comunicații de la companiile considerate drept amenințare națională – o mișcare pe care mulți o interpretau ca fiind îndreptată spre Huawei.NEWS ALERT! Fanii lui au primit vestea ca pe un mare ŞOC! A MURIT din cauza noului CORONAVIRUS

 

Comisia Europeană, atac direct către Huawei

 

Thierry Breton, comisarul european pentru Piaţa Internă, a declarat recent că în dezvoltarea reţelei 5G din Europa prioritară este securitatea, făcând un atac direct către gigantul chinez Huawei, suspectat că ar fi folosit de statul chinez în scopuri de spionaj.

„Este important, mai mult ca niciodată, să asigurăm un nivel ridicat de securitate în dezvoltarea reţelei 5G în UE. În cooperare cu statele membre, noi ne angajăm să punem în aplicare măsuri fiabile, coordonate, nu doar pentru asigurarea securităţii cibernetice privind 5G, dar şi pentru a consolida autonomia noastră tehnologică

Uniunea Europeană nu dispune de nicio întreprindere, dar una dintre priorităţile sale este să evite dependenţa de furnizorii cu risc”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Recent, gigantul tehnologic Huawei a fost interzis în reţeaua de telecomunicaţii 5G din Marea Britanie, din „motive geopolitice”, anunță guvernul britanic, scrie The Guardian. Presiunile constante din partea preşedintelui american, Donald Trump, ar fi stat la baza deciziei.

Marea Britanie a apelat la sprijinul Japoniei în privința rețelelor 5G, pentru a nu evita grupul chinez Huawei. Decizia a fost luată în încercarea de a găsi furnizori alternativi, pe fondul unui război comercial şi de securitate între Statele Unite şi China, notează și Reuters.

Citeşte mai multe despre:   5G