Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment 70 de cadre medicale de la Spitalul Obregia din Capitală, în carantină, după ce un pacient a fost diagnosticat cu COVID-19

70 de cadre medicale de la Spitalul Obregia din Capitală, în carantină, după ce un pacient a fost diagnosticat cu COVID-19

Un articol de: Beatris Ionita - 25 Mar 2020, 21:53
Eveniment

70 de cadre medicale de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia” au fost plasate in carantină, după ce un pacient a fost diagnosticat cu coronavirus.

Bărbatul a fost internat pe 19 martie și a făcut febră, iar medicii i-au făcut testul pentru COVID-19, iar rezultatul a venit miercuri și le-a confirmat cele mai mari temeri.

Pe lângă personalul cu care a intrat în contact, bolnavul a stat în salon cu alți 15 oameni. Dacă aceștia sau medicii cu care a intrat în contact vor avea simptome, atunci vor fi și ei testați. Până atunci, vor rămâne la domiciliu timp de 14 zile, scrie digi24.ro.

Pacientul a fost transferat la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din București, unde primește tratamentul necesar.

Potrivit managerului spitalului, va fi elaborat un protocol separat pentru pacienții psihiatrici, pentru că în acest moment nu există.

Pentru ca unitățile medicale să nu rămână fără personal, profesorul Alexandru Rafila a pus în discuție o nouă ipoteză de lucru: medicii care sunt asimptomatici să nu mai rămână în izolare la domiciliu, ci să li se pună la dispoziție spații, în apropierea spitalelor, ca să-și poată continua munca în spital, cu echipamentul de protecție adecvat și cu un protocol special.

În acest moment nouă spitale din România au personal medicale infectat cu coronavirus. Practic, 10 la sută din rândul celor infectați cu coronavirus din țara noastră sunt cadre medicale.

Autorităţile au confirmat 906 persoane infectate cu COVID-19 și 14 decedați până miercuri, 25 martie, în România.  În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 144 de noi cazuri.

Citeşte mai multe despre:   Spitalul Obregia