Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Academia de Studii Economice din București va susține cursuri online în primul semestru al anului universitar 2020-2021

Academia de Studii Economice din București va susține cursuri online în primul semestru al anului universitar 2020-2021

Un articol de: Beatris Ionita - 28 Sep 2020, 19:22
Academia de Studii Economice din București va susține cursuri online în primul semestru al anului universitar 2020-2021 Eveniment

Reprezentanții Academiei de Studii Economice din București a anunțat că în primul semestru al anului universitar care începe de la 1 octombrie 2020, activitățile didactice de predare si seminariile programelor de licență, masterat, doctorat, programelor postuniversitare și de dezvoltare profesională se vor desfășoare online. Excepție vor face laboratoarele practice.

Această soluție a fost deja adoptată de majoritatea facultăților din țară, cel puțin până la începutul anului 2020. 

Studenții din România nu vor participa fizic nici la festivitățile de deschidere a universităților, care au loc în această perioadă. ASE-ul a susținut un astfel de eveniment luni. Fiecare facultate a avut o festivitate separată, online, în cadrul căreia profesorii s-au cunoscut cu studenții. 

 

Facultăţile de la Universitatea București au optat, în majoritate, pentru activităţi academice derulate în sistem mixt

 

Dat fiind contextul pandemic actual și în urma analizei formulelor utilizate până în prezent, dar și a unor exemple de bune practici, cele 19 facultăți ale Universității din București au stabilit modalitățile de desfășurare a activităților academice în anul universitar 2020-2021.

Deciziile facultăților, aprobate în Senatul Universității din București, au avut în vedere câteva considerente principale: continuarea activității academice și de cercetare în cele mai bune condiții posibile, în contextul actual, asigurarea educației „față în față” acolo unde reprezentanții facultăților au considerat necesar și posibil și, nu în ultimul rând, respectarea normelor de siguranță sanitară în vigoare.

Astfel, majoritatea facultăților au optat pentru varianta activităților academice derulate în sistem mixt. Este cazul facultăților de Administrație și Afaceri, Biologie, Chimie, Filosofie, Fizică, Geografie, Geologie și Geofizică, Istorie, Jurnalism și Științele Comunicării, Limbi și Literaturi Străine, Psihologie și Științele Educației și Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”.

Pe de altă parte, facultățile de Drept, Litere, Matematică și Informatică, Sociologie și Asistență Socială, Științe Politice, Teologie Baptistă și Teologie Romano-Catolică au optat pentru desfășurarea activităților academice în sistem online.O femeie din Argeș a găsit 10.000 de lei într-o parcare și a crezut că poate să-i păstreze. După patru zile cineva i-a bătut la ușă

‘În același timp, facem precizarea că anumite programe, atât de licență, cât și de master, au optat pentru formule specifice, care îmbină tipurile de predare în funcție de nevoile proprii. Informații cu privire la modalitățile de desfășurare a activităților pentru fiecare dintre programele de licență și de master oferite de cele 19 facultăți ale UB pot fi consultate pe site-urile facultăților’, transmite Universitatea București.

Lista completă a facultăților UniBuc, dar și datele de contact ale fiecăreia pot fi accesate aici.

Citeşte mai multe despre:   Academia de Studii Economice,   cursuri online,   Covid-19