Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Academia lui Oprea a publicat, în sfârșit, lista membrilor: Dîncu, Mihalache și Maior printre beneficiarii unor salarii pe viață

Academia lui Oprea a publicat, în sfârșit, lista membrilor: Dîncu, Mihalache și Maior printre beneficiarii unor salarii pe viață

Un articol de: - 11 Aug 2016, 19:20
Academia lui Oprea a publicat, în sfârșit, lista membrilor: Dîncu, Mihalache și Maior printre beneficiarii unor salarii pe viață Foto: flux24.ro Eveniment

Minune de 11 august! După nenumărate solicitări, Academia de Științe ale Securității Naționale controlată de Gabriel Oprea a binevoit, în sfârșit, să publice lista completă a membrilor săi. Așa cum s-a anticipat, nume grele apar: vicepremierul Vasile Dîncu, fostul director al SRI George Maior, dar și trei foști Miniștri ai Educației.

Numită și ”Academia lui Oprea”, aceasta a ținut până acum ascunsă această informație, asemenea multor altora care trebuiau să fie publice. De fapt, până de curând, ea nu a avut nici măcar un site.

Imensul scandal din jurul acestei instituții s-a declanșat după ce jurnaliștii au aflat că membrii ei primesc salarii pe viață, asemenea celor ai Academiei Române, scriu jurnaliștii de la Timpolis.

Printre membrii importanți care figurează pe listă se numără actualul vicepremier Vasile Dîncu, fostul director SRI George Maior, fostul șef al Cancelariei prezidențiale a lui Iohannis  și actual ambasadorul în Marea Britanie, Dan Mihalache, și foștii Miniștri ai Educației Sorin Câmpeanu, Adrian Curaj și Remus Pricopie.

Totuși, se pare că pe listă nu figurează Ministrul de Interne Petre Tobă, care își trecuse în ultima declarație de avere salariul câștigat la Academia lui Oprea.

Întrebat de jurnaliști, Mihalache a declarat la un moment dat: ”Voi rămâne la Academia de Științe ale Securității și nu văd de ce n-aș păstra indemnizația”.

Citeşte mai multe despre:   Gabriel Oprea